Are balta pește, Stiri in imagini

Primăria Târgoviște: Trei persoane de la Direcția Economică au fost reținute / replica instituției

Comunicat IPJ Dâmbovița

Trei persoane, reținute de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice

La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat 4 percheziții la o instituție publică din Târgoviște și pe raza județului, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente financiar-contabile, întocmite în perioada 2014-2017 și două unități de calculator.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie 2016-aprilie 2017, trei persoane, angajate la o instituție publică din Târgoviște, și-ar fi însușit pe nedrept 191.896  de lei din bugetul unității.

Pentru a justifica suma însușită, cei trei ar fi întocmit și folosit în fals documente financiar-contabile referitoare la achiziția unor bunuri consumabile și a unor produse de curățenie, cu avansul spre decontare, pe care le-au înregistrat în contabilitatea instituției.

Totodată, o femeie ar fi falsificat 77 de facturi fiscale și 77 de chitanțe aferente, aparent emise de societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, toate cu sediul social în București, dar și de către o societate comercială din Târgoviște, unde aceasta avea calitatea de administrator.

La data de 20 februarie a.c., cele trei persoane, două femei și un bărbat, bănuite de comiterea infracțiunii de delapidare, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentate unității de parchet cu propuneri de măsuri preventive.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 191.896 de lei. La descinderi au participat și criminaliști.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

De asemenea, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea și îndrumarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale, existând suspiciunea că persoanele bănuite și-ar fi însușit prin aceeași modalitate diverse sume și în perioada 2014-2015.


Comunicat Primăria Târgoviște:

Pentru a curma orice supoziții eronate, Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința opiniei publice următoarele precizări:

Dosarul despre care se face referire în spațiul public este generat de o plângere formulată chiar de către Primăria Târgoviște, în anul 2017, în baza unui raport al Curții de Conturi. În cadrul plângerii, instituția noastră s-a și constituit parte civilă în vederea recuperării unui prejudiciu de 205.533 lei.

Singura măsură legală și normală era sesizarea Parchetului, demers pe care Primăria l-a inițiat imediat.

Orice alte ipoteze răspândite în spațiul public, voit sau din ignoranță, pot induce în eroare opinia publică. Primăria Municipiului Târgoviște a procedat cu respectatea întocmai a procedurilor legale.

Îi asigurăm pe târgovișteni că această situație nu afectează în niciun fel activitatea administrației publice locale, iar zecile de investiții pe care le avem în derulare vor continua în același ritm susținut.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva