Are balta pește, Stiri in imagini

Primăria Târgoviște își delimitează jumătatea de parcare de lângă BRD. Intrare separată și locuri gratuite pentru târgovișteni

parcare brd (1)

Primăria municipiului Târgoviște a decis să limpezească lucrurile în privința spațiului destinat parcării autoturismelor din fața Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu”, lângă BRD. Jumătate din această parcare aparține Primăriei și acolo se poata parca gratuit, numai că această informație a fost păstrată sub o tăcere complice până de curând. Mai mult, puținii târgovișteni informați erau îndrumați de taxatorul de la intrare să-și ducă mașinile pe locurile din spate, recomandându-li-le o altă intrare, care, de fapt, nu există. S-a scris despre asta în presa locală, dar fără nicio consecință, până astăzi.

Pe subiect s-a sesizat actualul primar interimar al municipiului, Cristian Stan, care a dispus intervenția în sensul delimitării precise a zonei de parcare care aparține Primăriei, astfel încât târgoviștenii să cunoască acest lucru și să folosească aceste locuri. În cursul dimineții, lucrători din cadrul Primăriei au montat o linie de stâlpișori care să împartă parcarea. De asemenea, se va amenaja o intrare separată, destinată acestei jumătăți pe care se poate parca gratuit, și un panou care să informeze publicul.

Cristian Stan: Cunosc subiectul și mă miră că el a fost tratat cu rezerve până acum. Am vrut să intervenim pentru a face o separare clară între spațiul ce revine Primăriei Târgoviște și jumătatea cealaltă de parcare. Delimităm foarte clar zona pentru a nu mai putea beneficia un privat de domeniul nostru public. Totodată, vom crea un punct separat de acces, ca să nu mai amestecăm lucrurile și vom monta un panou care să aducă la cunoștință târgoviștenilor că acolo, în centrul municipiului, există locuri de parcare fără nicio plată.

Onoare muncii!

parcare brd (2) parcare brd (3)

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. Fara plata, sau iar ma fugaresc unii cu veste reflectorizante si chitantiere?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva