Se întâmplă ca președintele UNPR Dâmbovița, Radu Marian, să fi fost condamnat de Tribunalul Dâmbovița la o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată; complicitate la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Lângă pedeapsa cu închisoarea, prima instanță a stabilit și un prejudiciu imens – aproximativ 2 milioane lei către APIA. Decizia nu e definitivă, liderul UNPR înaintând apel.
În contextul celor de mai sus, la ultimul Birou Politic Județean, Radu Marian și-a depus mandatul. Colegii săi, însă, au respins demersul (20 de voturi pentru și 2 abțineri), dorind ca acesta să rămână președinte (cel puțin) până la sentința definitivă și irevocabilă. Cezar Frățilă, președinte UNPR Târgoviște:
Nu se pune problema, în acest moment, de a nu a avea un președinte la nivel de Organizație Județeană. (…) Marian Radu, lăsând la o parte alte probleme, dacă vreți, să știți că a fost și este un bun prieten al nostru, un om cu care am putut să discutăm și care ne-a fost alături. A fost dorința noastră, a Organizației, de a respecta prezumția de nevinovăție până în ultimul moment.
Onoare muncii!
Comentarii recente