UNPR Dâmbovița are un nou președinte. După deșertarea lui Miculescu&co. în PNL (sfârșitul lunii februarie), la conducerea progresiștilor fusese numit interimar, Alexandru Maican. Din motive care ne scapă, la congresul UNPR de acum 3 zile, Maican a fost înlocuit cu Bogdan Manole.
Pentru amuzament (vedeți rubrica în care scriem), să spunem că Manole a avut ceva probleme de orientare în ultimele 30 de zile, fiind nevoit să se plimbe destul de des între UNPR și PNL, până s-a lămurit doctrinar. Omul a fost membru vocal al echipei lui Miculescu în UNPR Dâmbovița, până la sfârșitul lunii februarie. După care, odată cu plecarea lui Miculescu la PNL, a plecat și Manole. S-a făcut util liberalilor la împărțirea de mărțișoare (foto stânga). După care și-a reconsiderat din nou direcția politică și a fost retrimis s-a întors în UNPR (foto dreapta). După care a fost numit președinte al organizației județene, probabil, ca model de seriozitate, stabilitate și echilibru politic.
Onoare muncii!
Consider ca Bogdan Manole poate fi premiat cu premiul anului privind trecerea dintr-un partid in altul, pana la alegerile ce vor avea timp la inceputul lunii iunie, mai are timp sa bifeze 3-4 partide (daca nu exista…le inventeaza). Cred ca nici nu mai stie ce uniforma sa poarte… Sa nu mai zicem de ideologiile de partid…de care sunt foarte convins ca le impartaseste in adevaratul sens al cuvantului. Nu pot decat sa ii urez…spor la treaba si la cat mai multe partide!!