Pe fondul bezelelor între Crin Antonescu și Traian Băsescu&Elena Udrea, mai multe întrebări cu privire la gesturile președintelui PNL din ultima perioadă (inclusiv ruperea USL) și-au găsit fărâme de răspuns. Inițial, protagoniștii au protestat (cu jumătate de gură), pentru ca, acum, să vorbească deschis despre vină. Mai întâi, s-a pronunțat Crin Antonescu, explicându-ne cum regulile democratice ale jocului de opoziei îl condamnă să se alieze cu Băsescu&Udrea&co. Imediat, i-a ieșit în întâmpinare însăși Elena, apreciind că, dac-o fi și-o fi, îl va susține pe Crin la prezidențiale în turul II.
Pe margine și pe subiect, președintele PSD Târgoviște, Cristian Stan, comentează așa în emisiunea Riposta de la Columna TV.
Am auzit-o pe Elena Udrea spunând că l-ar susține pe domnul Crin Antonescu dacă ajunge în turul II la prezidențiale. L-am văzut și pe domnul Crin Antonescu, am trăit s-o văd și pe-asta, spunând că este condamnat să se alieze cu Băsescu și cu Udrea. Felicitări, domnule Crin Antonescu! Asta aștepta electoratul USL, care v-a votat, de la dumneavoastră. (…) Eu cred că dl Antonescu va fi taxat destul de puternic. Oricum, în sondaje e într-o cădere absolut spectaculoasă.
Onoare muncii!
Comentarii recente