Subiectul alegerii unui nou viceprimar la Târgoviște creează o situație foarte gravă la nivelul deciziilor politice. Primarul Cristian Stan a vorbit primul despre încercarea de mituire a unor colegi de-ai săi în privința votului pe care și-l vor exprima mâine.
Avertismentul său este dublat de președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, care oferă amănunte despre presiunile și promsiunile aruncate asupra mai multor consilieri locali:
Atrag atenția tuturor instituțiilor statului că mai mulți consilieri locali municipali din Partidul Social Democrat sau din alte partide politice au fost chemați la discuții de liderul unui partid politic local și li s-au oferit sume de bani de 10 – 15 mii de euro pentru a vota în Consiliul Local. Și atrag atenția Prefectului, o să fac și scris astăzi, să participe la ședința Consiliului Local, pentru că li s-a cerut consilierilor din anumite partide politice să-și numeroteze buletinele de vot, ceea ce anulează, practic, votul secret.
Aici nu mai e de joacă. Astea sunt infracțiuni de dare și luare de mită, conexe faptelor de corupție. Și liderul politic respectiv trebuie să știe asta. Dacă l-a luat valul, poate-și face un duș cu apă rece.
Rugat să precizeze despre ce lider de partid e vorba, Țuțuianu a răspuns: același UNPR!
Președintele PSD Dâmbovița spune că are aceste informații de la mai mulți consilieri, atât PSD, cât și PNL, urmând a face declarații complete către instituțiile abilitate:
Avem 2 consilieri municipali PSD care au făcut această declarație publică, este cunoscută de tot grupul de consilieri și suntem pregătiți să dăm declarații. (…) O să ne cheme instituțiile statului și-o să dăm declarații acolo. Au fost afirmații publice, am fost acolo mai multe persoane.
3 consilieri PNL au discutat cu mine. N-am discutat cu ei să facem înțelegeri, ci pur și simplu mi-au spus că au fost chemați și li s-a oferit o sumă de bani ca să voteze într-un anume fel de către același lider UNPR.
Țuțuianu nu va merge mâine la ședința Consiliului Local Municipal: Eu am încredere deplină în consilierii locali ai Partidului Social Democrat și nu vreau să simtă vreunul dintre ei că-i supraveghează Țuțuianu. Sunt oameni serioși, dovadă că au spus ce propuneri li s-au făcut.
Onoare muncii!
toți îi cumpără pe toți, la nivel central peneliștii îi acuză pe pesediști după semnarea protocolului cu „(dez)interesul național”, telenovelă fecaloidă (ai noștrii sînt fruncea!) fără de sfîrșit
m-am săturat de saltimbancii ăștia, să-i voteze mama, Dumnezeu s-o ierte
să fugi de ei ca dracu’ de tămîie 🙁