Președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu, mai adăugă un episod serialului de replici, atacuri și contraatacuri al cărui personaj principal este, alături de deputatul Cezar Preda.
Acum câteva zile, parlamentarul a lansat (încă) un atac dur la adresa conducerii Organizației Județene, desființând modul în care este condusă. La final, Preda a anunțat că-și deschide un grup creștin-democrat în interiorul PNL, susținându-și inițiativa prin aceea că el împărtășește alte valori decât liberalismul pur-sânge pe care-l clamează urmașii Brătienilor.
Demersul deputatului PNL Dâmbovița a primit astăzi un comentariu din partea președintelui Organizației, Marius Caravețeanu, care tratează acțiunea lui Preda într-o notă de evidentă ironie, limitându-i importanța la cea a unui grup online și atât:
Dacă vă referiți la constituirea unui grup, mai nou am aflat că este grup pe facebook….; fie el și pe facebook, grup politic, eu cred că este un lucru bun. Adică domnia-sa dorește, prin acest demers, să recupereze dintre colegii nemulțumiți, unii care sunt încercați de diverse frustrări, ceea ce este lăudabil, să mărim echipa chiar cu cei care au o nemulțumire în interiorul lor.
Rugat să comenteze și declarațiile lui Preda privind distrugerea PNL Dâmbovița, Caravețeanu a amânat răspunsul, întorcându-se la aceeași ironie a grupului „pe facebook”:
Altă întrebare. După 1 ianuarie cu siguranță o să vă răspund, dar, în spiritul sărbătorilor, încerc să rămânem în zona de bucurie, fericire, urări. Dar treaba cu grupul pe facebook, creștin-democrat, chiar o apreciez.
Caravețeanu a răspuns și la întrebarea dacă el crede că demersul lui Cezar Preda va rămâne doar la stadiul de grup online:
Așa-mi place să cred astăzi, înainte de Revelion. Să vedem cum se va materializa. Am ușoare îndoieli, trebuie să recunosc.
Onoare muncii!
Comentarii recente