Are balta pește, Stiri in imagini

Președintele CJD, vizită de lucru la Potlogi pentru pregătirea inaugurării Palatului Brâncovenesc!

potlogi (2)

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a efectuat astăzi, 9 octombrie 2015, o vizită pe șantierul de lucrări de la Palatul Brâncovenesc (Comuna Potlogi), în vederea analizării stadiului de implementare atât al proiectului european “Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi”, cât și al celor două proiecte adiacente. Este vorba despre amenajarea pârâului Tudorel, din zona învecinată ansamblului brâncovenesc – prin lucrări de salubrizare, igienizare și amenajarea unei punți pietonale peste pârâu. Cel de-al doilea proiect vizează amenajarea unei parcări în zona Ansamblului Brâncovenesc, pe latura din față și zona laterală, pe o suprafață de 1.000 m². Parcarea va deservi atât autoturismele de tonaj mic, cât și autocarele turistice.

Adresându-se constructorilor, Preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, a subliniat necesitatea menținerii unui ritm alert în realizarea tuturor activităților prevăzute în proiect.

În ce privește lucrările conexe, în zonă se realizează marcaje și semnalizări atât pentru buna desfășurare a traficului rutier, cât și în sprijinul turiștilor (în scopul informării publicului despre căile de acces către zona Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi).

De asemenea, în prezent, se execută lucrări de estetică rutieră pe toate drumurile limitrofe zonei Potlogi.

Tot astăzi, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a inspectat și stadiul lucrărilor de asfaltare, în execuție pe DJ 401A, legătura cu Giurgiu și Românești – Poiana – DJ 711D.

Vizita s-a încheiat cu o întâlnire a tuturor factorilor responsabili de organizarea momentului inaugural al obiectivului, stabilit pentru data de 29 noiembrie 2015. La discuții au participat Vicepreședintele CJD, Marin Antonescu, Administratorul Public al Județului, Alexandru Oprea, reprezentanții constructorului, proiectantului, membrii unității de implementare a proiectului, reprezentanții instituțiilor de cultură din județ (Centrul Județean de Cultură, Biblioteca Județeană, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească), reprezentanții Poliției Rutiere Dâmbovița și primarii localităților Potlogi, Odobești, Lungulețu și Slobozia Moară.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

potlogi (1) potlogi (3)

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. În sfârșit, un președinte de Consiliu județean din România care se apleacă cu extrem de mult interes și deosebită eficacitate asupra culturii. Sunt atâtea realizări în acest sens în județul Dâmbovița în ultimii ani încât acest mandant al președintelui Consiliului județean conf. dr. Adrian Țuțuianu este imposibil să nu rămână de referință în acest sens.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva