S-a întâmplat săptămâna trecută ieșirea lui Liviu Dragnea și lansarea spre rumegare publică a unor teme esențiale pentru ceea ce se cheamă reforma PSD și, odată cu acest partid, a clasei politice în ansamblu: separarea funcției de președinte de consiliu județean de cea de președinte al filialei politice sau obligația ca președintele de consiliu să nu mai fie ordonator de credite. Născută din eșecul recent al prezidențialelor, din tarele pe care populația le impută partidelor politice, din trebuința de a atenua percepția publică mizerabilă existentă asupra așa-numiților „baroni locali”, filosofia lui Dragnea dărâmă lucruri de la temelie în ideea că va construi ceva mai durabil peste. A urmat imediat dublarea și întărirea acestui mesaj de către președintele PSD, premierul Victor Ponta.
Unul din cazurile în care președintele Consiliului Județean este și liderul Organizației Județene a PSD îl avem la Dâmbovița, în persoana lui Adrian Țuțuianu. Acesta a vorbit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, despre reforma declanșată în propriul partid și de cum vede opțiunile personale de viitor. Declarându-se unul dintre susținătorii acestei schimbări, președintele CJ și PSD Dâmbovița susține că ea e necesară și impusă de nevoia de a întoarce percepția negativă din partea electoratului. În privința alegerii pe care ar urma s-o facă, Adrian Țuțuianu își lasă timp de gândire, fiindu-i la îndemână ambele variante: partidul sau consiliul județean.
Declarații pe larg:
Într-o funcție publică nu te-ai așezat niciodată pe viață. Nici într-o funcție politică. Ai un mandat, mai scurt sau mai lung.
În România de astăzi pozițiile publice sunt mult mai fluide decât erau acum 10 ani, pentru că schimbările sunt mai dese, așteptările populației sunt mai mari și percepțiile publice, vedeți bine, mult mai puternice. Percepția publică, astăzi, este că unii au foarte multă putere, mai ales președinții de consilii județene care au și calitatea de președinte de partid politic aflat la guvernare. Și aici sunt 2 lucruri: unii care și-au exercitat puterea în limitele legii și ale statutului partidului pe care îl reprezintă și alții care, poate, au abuzat de putere.
Și atunci, noi trebuie să avem un răspuns politic. Și un răspuns politic este acesta: să separăm funcția de președinte de consiliu județean de funcția de conducere a partidului politic. Nu e un remediu universal, pentru că un om are putere și pentru că are valoare, nu pentru că e cocoțat pe un scaun.
Indiferent că voi fi sau nu președinte de partid, voi avea un cuvânt de spus și în propriul meu partid, și în administrația publică județeană.
S-a discutat foarte mult despre ce statut trebuie să aibă președinții de consilii județene, dacă să mai fie sau nu ordonatori de credite, dacă să conducă sau nu doar ședințele de consiliu județean și să dea direcții de dezvoltare. Și aici, lucrurile vin din 2 direcții. O dată, pentru a slăbi percepția publică negativă și, în al doilea rând, din rațiuni ce țin de protecția celor care exercită funcția. Pentru că, sunteți oameni serioși și observați, președinții de consilii județene au devenit o țintă permanentă. Uneori, sunt o țintă pentru că fac prosti, dar alteori, ești o țintă doar pentru că ești pe scaun.
Aici e de analizat. Cine vrea să fie un președinte cu puteri limitate poate continua cariera în administrația publică. Cui nu-i convine așa ceva se duce în altă direcție. În ce mă privește pe mine, vă spun de pe-acum că n-am să fiu un președinte onorific în nicio instituție publică, dar e o alegere personală.
Am să vă răspund acum și la multe din mizeriile care s-au spus zilele astea prin Târgoviștea noastră. Eu nu mă agăț și n-am să mă agăț vreodată de clanța vreunui partid politic sau a vreunei instituții. În schimb, pot să-mi fac propria analiză și să decid în ce măsură interesul meu mai este să continui la un moment dat. Asta am s-o fac. Dar e clar că e nevoie de o resetare a clasei politice din România. Este nevoie de o îmbunătățire a percepției publice față de politicieni. Este nevoie să separăm un pic lucrurile care țin de politic și de administrație.
Deci, în principiu, ca să fie foarte clar, eu susțin propunerile făcute de conducerea partidului. Restul, sunt opțiuni personale.
Încă meditez (n.a. – cu privire la opțiunea personală). Repet, principiul e bun. Restul, e alegere personală. Încă meditez. Iau în calcul și varianta să merg la partid și atunci o să avem o competiție în plus la Consiliul Județean. Și mă gândesc foarte serios că județul merită să ducem la capăt niște proiecte, ceea ce înseamnă să nu merg la partid.
Onoare muncii!
Comentarii recente