Are balta pește, Stiri in imagini

Președintele CJ Dâmbovița a răbufnit: Stau să mă întreb dacă merită această zbatere. Am ajuns la concluzia că nu contează că-ți respecți promisiunile

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și vicepreședinte al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, a vorbit astăzi despre o situație care trădează nemulțumirea de după votul la alegerile europarlamentare. Prezent la semnarea a 2 contracte de finanțare cu fonduri europene pentru orașul Pucioasa (vezi aici), Oprea a avut o intervenție mai amplă, care se traduce prin mâhnirea față de ceea ce au votat oamenii în raport cu lucrurile bune care s-au întâmplat în comunitățile lor. Cazul județului Dâmbovița (unde PSD, deși a câștigat alegerile, a făcut-o la un scor extrem de mic față de aștepări) i-a servit drept exemplu:

Dl primar v-a făcut un expozeu mai larg asupra a ce proiecte a implementat dânsul la nivelul orașului Pucioasa. Glumind, când am venit, l-am întrebat la ce i-a folosit. Sau poate le pregătește pentru unii care nu știu decât să spună ce frumoși și minunați sunt.

Am încercat și, spunem noi, reușim, să schimbăm în bine fața multor localități din județul Dâmbovița. Vreau să vă spun, sunt lucruri pe care nu le pot nega nici hashtag-iștii, nici nimeni altcineva, în fiecare localitate din județul Dâmbovița s-a întâmplat ceva. Există 1, 2, 3, 5, 7 sau 10 șantiere deschise și lucrurile astea contează pentru comunitate.

Lucrurile astea cred că trebuie să înceapă să conteze și pentru cei care vor beneficia de ele, pentru că este într-adevăr un decalaj destul de mare de la ideea de proiect până când această idee ajunge să fie implementată și finalizată. Și fac apel la locuitorii județului să înțeleagă că nu se poate face totul peste noapte sau într-un singur mandat. Și când ne facem o casă, începem cu fundația și, până ajungem s-o mobilăm și să punem ce trebuie în ea, trec câțiva ani. (…) Sigur că este un moment important că semnăm aceste proiecte, dar, când ajungem să le implementăm sau să le tăiem panglica, foarte puțină lume știe câtă zbatere există, câtă muncă, câte ore de nesomn, tracasare, consum nervos, intelectual, cu un grad de uzură asupra celor care-și dedică activitatea profesională atât pregătirii acestor proiecte, cât mai ales etapei de implementare.

Acuma nu vreau s-o dau politic, dar, uneori, stau să mă întreb dacă merită această zbatere. Am ajuns la concluzia că nu contează că-ți respecți promisiunile față de comunitate, că încerci să aduci dezvoltare, progres, bunăstare; contează doar o percepție, o idee. Ori, cred că trebuie să înțelegem cu toții și, până la urmă, să ne maturizăm și din punct de vedere emoțional și al pregătirii pe care o avem în materie de exercitare a prerogativelor electorale, că nu trebuie să judecăm după percepții, ci după fapte.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva