Demisia premierului Victor Ponta a fost comentată și de prefectul județului Dâmbovița, Ioan Marinescu. Având în spate o relație foarte apropiată cu Ponta, prefectul consideră retragerea Primului Ministru drept un act de bărbăție și demnitate, avertizând, în același timp, asupra urmărilor unor presiuni stradale iraționale:
Este un gest de maturitate politică. Victor Ponta s-a validat ca adevărat bărbat de stat. A și precizat, în cuvântul prin care a motivat acest gest, faptul că nu poate să se lupte cu strada. În bătălia politică, a demonstrat că este foarte puternic.
Lucrurile sunt, cumva, dificil de înțeles. Victor Ponta a readus România pe un drum corect în numai 3 ani. Eu mă întreb în ce stat normal din lume se cere demisia unui guvern care a pornit din groapă și a adus-o într-un vârf economic. Dar dacă strada dorește altceva…. Poate că dorește întoarcerea guvernului care a condus până în 2012, întoarcerea dlor Boc, Videanu, Berceanu.
Repet, gestul lui Victor Ponta este unul de demnitate și de bărbat de stat. Pe de altă parte, cei care speră să ajungă la putere pe un val de manipulare populară, și nu printr-un proces electoral democratic, vor plăti cu vârf și îndesat mai devreme sau mai târziu.
Necazul e altul. Că România poate suferi un recul economic de nebănuit la acest moment. Mi se pare inadmisibil să dărâmi un guvern care are numai rezultate pozitive. În nicio țară normală un premier nu răspunde de un act petrecut la un club de noapte. Cerem demisii fără se ne uităm unde cerem? Și ce se întâmplă mai departe? Cred că cel mai mare dușman al poporului român este chiar o parte a poporului român.
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul de la conducerea Guvernului: Sper ca depunerea mandatului meu și al Guvernului să satisfacă așteptările celor care au protestat și să revenim cât mai rapid la rațiune și la soluții raționale pentru ceea ce e de făcut în România. Am obținut, cu greu, în ultimii ani rezultate economice, sociale remarcabile și, dacă avem o perioadă lungă de instabilitate, de tulburări sociale și politice, putem să pierdem tot și să ne întoarcem la momentul 2012.
Onoare muncii!
Comentarii recente