Are balta pește, Stiri in imagini

PNL Dâmbovița: UNPR „umblă” la liderii liberali din teritoriu pentru a-i racola!

plaiasu

Liberalii acuză UNPR că „dialogul sincer” proclamat în discursurile publice nu se regăsește în acțiunile din teritoriu. Purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița, Gabriel Plăiașu, a vorbit astăzi despre deplasările pe care conducerea organizației le-a avut săptămâna trecută în mai multe localități din județ și concluziile desprinse. Prima săgeată merge către UNPR Dâmbovița, care, potrivit lui Plăiașu, face eforturi de racolare a liderilor PNL din comune și orașe.

Am aflat, nu fără o doză oarecare de mirare, modul în care înțelege UNPR să poarte un dialog „sincer” cu liderii organizațiilor locale ale PNL. Le transmitem să continue demersurile, iar atâta timp cât colegii noștri vin și discută sincer cu liderii județeni ai PNL despre aceste vizite ale unor emisari UNPR, buna credință pe care o verificăm la colegii noștri ne umple de bucurie.

Sunt oameni ai UNPR care umblă la liderii din teritoriu ai PNL pentru a-i motiva să treacă la UNPR. Atâta timp cât aceia cu care ne-am întâlnit au venit și ne-au spus sincer acest subiect, eu am stat foarte liniștit. Despre cei care nu mi-au spus rămâne de văzut dacă mai au suflu și dorință. Au și ei televizoare acasă și au văzut cum stă UNPR în momentul de față.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva