Peste 80 de activişti PES din toată ţara au participat la Budapesta la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, grupul fiind condus de preşedintele organizaţiei, europarlamentarul Victor Negrescu.
Reprezentanţii PES activists România au avut astfel ocazia de a asista la realegerea preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni – Sergei Stanishev dar şi a echipei de conducere a PES formată din patru vicepreşedinţi regionali, un secretar general şi un trezorier.
„Cu ocazia acestui eveniment s-a reiterat importanţa familiei politice social democrate la nivel european şi aportul adus de Partidul Socialiştilor Europeni în dezvoltarea partidelor de stânga din Europa. PES activists România a fost lăudată din nou pentru prezenţa numeroasă la eveniment dar şi pentru faptul că a devenit principala organizaţie de acest tip din Europa. De altfel, peste jumătate din cei 17 delegaţi ai PSD la Congresul PES au fost activişti PES lucru care confirmă importanţa structurii noastre la nivelul stângii româneşti. Ne bucurăm că l-am susţinut pe Sergei Stanishev încă de la început şi că în fruntea PES rămâne un prieten al României şi un om care înţelege nevoia ca împreună că construim o Europă pentru toţi cetăţenii săi” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, preşedinte PES activists România.
Organizaţia PES activists Dâmbovița a fost reprezentată de Ciprian Amuza – președinte și Petruș Candiano – vicepreședinte.
„În cadrul întâlnirilor avute am avut ocazia să explicăm celor care au participat mai multe despre judeţul pe care îl reprezentăm şi nevoia ca Europa să reprezinte toţi cetăţenii săi. Ne dorim o Europă mai aproape de oameni, vizibilă nu doar în marile capitale europene, pe care orice persoană din România să o poată înţelege. De altfel, în cadrul conferinţei la care a vorbit, europarlamentarul Victor Negrescu a menţionat nevoia de a schimba modul de a face politică prin acţiuni concrete, mai multă sinceritate şi mai multă apropiere de cetăţeni” a explicat Ciprian Amuza, coordonatorul PES activists Dâmbovița.
PES activists România este structura care reuneşte membri şi simpatizanţi PSD interesaţi în problematicile şi politica europeană compusă din peste 8000 de membri la nivel naţional. De-a lungul timpului organizaţia s-a făcut remarcată prin mai multe proiecte de anvergură iniţiând recent o campanie naţională pentru recunoaşterea dreptului României la intrarea în Spaţiul Schengen intitulată „România cere Schengen”.
BIROU DE PRESĂ
PES activists România
şi pe „El Comandante” de ce nu l-aţi (că „laţi” e cîh!) luat, tată? 😉