Are balta pește, Stiri in imagini

PATIMA ROȘIE, premieră la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște!

Afis provizoriu Patima rosie

  • Duminică, 15 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra are loc premiera spectacolului Patima roșie, după Mihail Sorbul, în regia lui Gelu Badea și scenografia lui Mc Ranin.

Piesa „Patima roșie”, intitulată inițial de către autorul său „Amoruri anormale”, a avut premiera pe scena Teatrului Național din București, cu un mare succes în rândul publicului și al presei vremii. Este o dramă care conține și umor, și filozofie, și pasiune și psihologie. Un cvintet amoros care cântă o partitură captivantă: va putea vreunul dintre personaje să-și trăiască dragostea așa cum visează, alături de persoana pe care și-o dorește?

În distribuție îi veți putea vedea pe Mircea Silaghi (Rudy), Andreea Tănase (Tofana), Ana Maria Carablais (Crina), Răzvan Teodorescu (Castriș) și Marin Grigore (Șbilț).

Regizorul spectacolului, Gelu Badea, este doctor în teatru și predă la Facultatea de Teatru şi Film din Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca. Spectacolele sale au participat la numeroase festivaluri, unde au fost premiate fie pentru regie, fie pentru interpretările actoricești puse în valoare de viziunea regizorală.

Vă așteptăm la o producție în alb și roșu a unei povești care exercită un magnetism aparte!

Teatrul „Tony Bulandra”

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva