Executivul Primăriei Târgoviște a mers astăzi pe șantierul deschis în Parcul Mitropoliei din centrul municipiului, acolo unde au debutat lucrările pentru una dintre cele mai spectaculoase investiții ale orașului: Reabilitarea și modernizarea Parcului, spațiu în care nu s-a mai intervenit niciodată la asemenea amploare.
Proiectul are o valoare de aprox. 5,3 milioane lei și o durată de execuție de cel mult 16 luni (primarul Crsitian Stan spune că execuția se va finaliza mai devreme decât termenul din contract).
Cristian Stan:
Proiectul presupune, pe de o parte, reabilitarea aleilor – s-a început în momentul de față, schimbarea mobilierului urban, tot ceea ce înseamnă fântâni și așa mai departe, dar, în același timp, presupune și restaurarea ruinelor. Este un proiect complex, fără precedent la nivelul municipiului și care va schimba zona. Este unul dintre cele mai spectaculoase proiecte pe care eu am avut ocazia să le văd și o investiție care va bucura târgoviștenii pentru foarte mulți ani de-acum înainte.
Precizez, pentru a înlătura orice fel de discuții pe subiect, că, atât constructorul, cât și proiectanții care au asigurat documentația tehnică sunt autorizați pentru intervenția pe zona de monumente istorice – mă refer la ruinele Mitropoliei.
Cum va arăta parcul după reabilitare, vedeți aici!
Principalele lucrări:
- desfacerea integrală a pavajului existent acum și realizarea unui paviment nou;
- alei pietonale;
- zonă destinată locului de joacă pentru copii;
- zonă pentru role, skateboard;
- accese în rampă, fără trepte sau borduri, pentru persoanele cu dizabilități, bicicliști, cărucioare pentru copii;
- zone verzi: se vor planta peste 400 de arbori și arbuști;
- fântâni arteziene reconstruite;
- mobilier urban nou și de calitate (băncuţe, coşuri de gunoi, rastel pentru biciclete, figurine urbane etc.).
Va fi, așadar, o transformare totală a parcului central față de cum este el astăzi. Investiția vine să se integreze cu alte câteva proiecte care completează filosofia de transformare a centrului municipiului: reabilitarea Pieței Tricolorului, reabilitarea Pieței Revoluției (scuarul către Primărie), reabilitarea Cinematografului „Independența”, reabilitarea bulevardului Libertății, bulevardului Mircea cel Bătrân, Independenței și Căii Domnești.
Onoare muncii!
Comentarii recente