PRO ROMÂNIA Dâmbovița este, probabil, organizația cu cel mai puternic ritm de creștere/consolidare în ultimele 3 luni de zile, iar asta se vede din prestația publică a partidului în județ. Unul dintre obiective a fost acela al creării unor organizații puternice de Femei și Tineret.
Cristina Sima, coordonatoarea Organizației de Femei:
Organizația de Femei a PRO ROMÂNIA Dâmbovița, de care sunt foarte mândră, are 626 de membre. Dar nu asta contează cel mai mult, ci vreau să vă vorbesc despre profesionalismul acestor doamne. Avem colege din toate domeniile de activitate, avem medici, doamne din educație, din justiție, doamne care profesează în economie. La nivel de Organizație Județeană, ne-am constituit în departamente de specialitate și încercăm să dezbatem și să găsim soluții pentru problemele cu care se confruntă, în general, comunitatea și, în mod aparte, comunitatea de femei.
Organizația doamnelor PRO ROMÂNIA va interveni în agenda publică și va provoca, în perioada următoare, dezbateri care țin de subiecte sensibile în comunitate: prima temă – problema copiilor instituționalizați.
Onoare muncii!
Comentarii recente