Are balta pește, Stiri in imagini

Obiective finalizate la Vișinești cu bani europeni: cămin cultural și centru after-school

visinesti (10)

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, primarul comunei Vișinești – Nicolae Stoica și senatorul Colegiului 1 Nord – Leonardo Badea au inaugurat astăzi 2 obiective de investiții realizate în cadrul unui proiect european integrat pe Măsura 322: Renovare cămin cultural și Înființare centru de asistență copii după programul școlar (after-school) în comuna Vișinești.

La eveniment au participat și vicepreședintele Consiliului Județean – Ioan Marinescu, administratorul public al județului – Alexandru Oprea, directorul Centrului Județean de Cultură – Ionuț Lăscaie, localnici din Vișinești.

Întreg proiectul integrat are o valoare totală de 12,4 milioane lei și mai cuprinde modernizarea a 3,8 km de drumuri locale, înființarea sistemului de canalizare pe 1,5 km cu o stație de pompare și o stație de epurare, precum și achiziția unui utilaj pentru întreținerea drumurilor.

Căminul cultural renovat și inaugurat astăzi este o investiție de 430 mii lei (fără TVA). În ceea ce privește centrul after-school, valoarea investiției se ridică la 772 mii lei (fără TVA). Centrul are o sală de mese, o bucătărie modernă, centrală termică, grupuri sanitare (parter și etaj), două săli de studiu, cameră de consiliere și cancelarie.

Nicolae Stoica: De când am început mandatul, în anul 2012, am preluat acest proiect pe Măsura 322, cu o valoare de 2,5 milioane de euro, la care s-a lucrat până luna trecută, când am avut recepția de finalizare. Am terminat obiectivul after-school, în valoare de 9 miliarde (lei vechi, cu TVA). Acolo, zilnic, vor fi găzduiți 60 de copii, cu cadre didactice, vor face cursuri „școală după școală”. În cămin s-au investit 4,5 miliarde (lei vechi), cu tot cu bibliotecă. (…) Fără acești bani europeni, nu ne-am fi descurcat niciodată să avem în localitate un asemenea proiect, un proiect la care s-a muncit mult, și înainte să vin în Primărie, să poată fi eligibil, și după ce am preluat mandatul de primar, cu ajutorul dumneavoastră.

Leonardo Badea: Mi-am dat seama că tot ce se întâmplă aici sunt doar lucruri importante, lucruri importante pentru comunitatea dumneavoastră, pentru județul Dâmbovița. Toate aceste lucruri nu s-ar fi putut realiza dacă nu erau fondurile europene. Și, de aici, este cu atât mai important destinul european al României. Și, de aici, este cu atât mai important faptul că, acum, de curând, România are un comisar european, cu sprijinul Guvernului Partidului Social Democrat, responsabil de politici regionale, în persoana doamnei Corina Crețu.

Adrian Țuțuianu: În 2012, comuna era într-o situație financiară extrem de dificilă. Mai multe zeci de miliarde de lei au trebuit acoperite. Și am făcut lucrul ăsta împreună cu domnul primar. Vă aduc, de asemenea, aminte că toate proiectele acestea europene au necesitat o cofinanțare, care, din taxele și impozitele locale, nu putea fi asigurată. De aceea, Consiliul Județean, direct sau indirect, este parte în tot ceea ce am făcut noi aici. Avem, de 7-8 zile, numai vești bune. Pe data de 5 septembrie am primit un microbuz. Astăzi deschidem 3 instituții care au legătură cu viața culturală, cu școala: un after-school, un cămin cultural și o bibliotecă cu tot ceea ce este necesar. Adunate, înseamnă peste 16 miliarde de lei (vechi), adică echivalentul impozitelor plătite de oamenii din Vișinești pe o perioadă de vreo 10 ani de zile.

Onoare muncii!

visinesti (1) visinesti (4) visinesti (5) visinesti (6) visinesti (7) visinesti (8) visinesti (9) visinesti (15)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva