Declarație politică
RETORICA URII, PROMOVATĂ LA RANG DE POLITICĂ, ÎN ANUL CENTENAR
Merg adesea în orașele și satele din Dâmbovița și vorbesc cu foarte mulți oameni. Sunt preocupați de ziua de azi, dar și de viitorul copiilor sau nepoților și îmi spun deschis problemele lor. Și una dintre griji este starea de continuă și apăsătoare tensiune care se simte în politica românească și pe care, din păcate, o resimt și ei din ce în ce mai acut. Trăim vremuri în care ura și intoleranța ating cote greu de imaginat. Nu mai departe de zilele trecute, când a avut loc Congresul PSD, a trebuit să facem față unor jigniri incalificabile, unor presiuni din partea unor grupări extrem de vocale, doar pentru faptul că suntem social-democrați. Am fost etichetați în fel și chip, fără ca cei care au aruncat și continuă să arunce invective să aibă rabdare, fie și câteva momente, să asculte argumente.
Aveam să-l auzim, consternați și în egală măsură îngrijorați, pe președintele PNL, Ludovic Orban, în Consiliul Național al partidului, îndemnându-și colegii de partid să facă opoziție cu parul. Explicațiile ulterioare cum că acest îndemn, lansat de la tribuna principalului partid de opoziție, n-ar fi fost altceva decât o figură de stil sunt greu de crezut. Și asta cu atât mai mult cu cât, același Ludovic Orban se întreba, nu demult, mai precis în campania din 2016, cum poate fi schimbat din funcție primarul unei comune din Dâmbovița, care conduce localitatea de peste 30 de ani. Tot domnia sa răspundea într-o manieră greu de calificat altfel decât șocantă: Poate dacă vine doamna cu coasa sau doamna cu cătușele. Mi-e foarte greu să admit și să înțeleg cum, într-o societate modernă, președintele partidului care vorbește despre valori și principii, ar putea crede că adversarul politic trebuie învins prin astfel de … să le zicem … metode. Refuz să cred că, în loc de o ofertă politică serioasă, putem să venim în fața oamenilor cu îndemnuri la intoleranță și dovezi de cinism, concentrate într-o retorică a urii greu de înțeles și de acceptat.
Din păcate, ne-am obișnuit ca propunerile și proiectele să primească, în loc de răspunsuri argumentate, incitări la ură sau la violență și jigniri. Ne-am obișnuit, din păcate, să acceptăm etichete nedrepte și acuzații nefondate. Dar oamenii așteaptă mai mult. Într-adevăr, opoziția are dreptul și chiar datoria să critice. Observațiile și propunerile constructive care vin din zona opoziției reprezintă o garanție în plus că societatea merge pe drumul corect. Dar ce ne facem când, în loc de opoziție parlamentară cu valori democratice, ne trezim cu o grupare de indivizi agresivi, fără nicio raportare la decență sau bună credință?
Doamnelor și domnilor,
România se află într-o perioadă cu profunde semnificații istorice. Suntem în Anul Centenar, perioadă care ar trebui să însemne mai mult decât o serie de manifestări cultural-istorice sau declarații despre unitate și solidaritate. Ar trebui să însemne o întoarcere cu ochii minții și ai sufletului către zestrea lăsată de înaintașii noștri, care și-au dorit ca țara să fie unită și care s-au sacrificat pentru acest ideal. Ei au reușit atunci, prin colaborare și dialog, mai mult decât un moment istoric remarcabil, ci au clădit o națiune, iar națiunii i-au oferit un viitor. Ce viitor vom fi noi în stare să construim, dacă ne călcăm în picioare prezentul? Ce dialog vom putea să avem dacă singura opțiune politică a celor de lângă noi este „bâta”? Cum vom putea să depășim această neputință de idei care a fost înlocuită de radicalism?
Răspundeți-mi, dragi colegi din Opoziție, la aceste întrebări și vom ști (și noi, și românii) ce să facem mai departe!
Deputat PSD de Dâmbovița
Oana – Silvia VLĂDUCĂ
citește, Vlăducă, „rechizitoriul” lui Sorin Moisă la politica PSDragnea care l-a determinat să demisioneze din partid și poate pricepi de unde ura și intoleranța din societatea românească
că politica voastră cu parul, mitraliera sau tunul cu apă nu este altceva decît climaxul paranoic al prostiei