Are balta pește, Stiri in imagini

Oana Vlăducă (PSD Dâmbovița): Noul „Program pentru școli” (detalii)

oana vladuca 4

Deputatul PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, a prezentat recent, în cadrul unei conferințe de presă, noul program destinat elevilor, care unifică și continuă (1) Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi (2) Programul „Lapte și corn”.

Denumit Programul pentru şcoli, el are are două componente:

  • distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf;
  • măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor.

Actul normativ aprobat prevede crearea cadrului legislativ național pentru implementarea componentelor și obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.

Oana Vlăducă:

În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, printr-o hotărâre de guvern, se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea Programului pentru școli al României care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie.

Acest program urmărește crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educație pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum și creșterea consumului de produse locale.

Finanțarea Programului pentru școli al României va fi asigurată de la bugetul de stat,  prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern.

La intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, vor fi abrogate OUG nr.96/2002 (Programul „Lapte și corn”) și OUG nr. 24/2010 (Programul de fructe proaspete în școli). Mai mult, acordurile-cadru/contractele de achiziție publică încheiate pentru aplicarea prevederilor OUG nr.96/2002 și OUG 24/2010, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate în ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva