Are balta pește, Stiri in imagini

Oana Vlăducă (PSD Dâmbovița): Acordăm Culturii respectul și atenția pe care le merită. Buget în creștere cu peste 50% față de execuția pe anul 2016!

FB_IMG_1487059297391

Deputatul PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a făcut astăzi o prezentare a bugetului ministerului Culturii și Identității Naționale pentru anul 2017, așa cum a fost el adoptat prin Legea bugetului de stat. Sublinierea social-democratei este aceea că domeniul primește o alocare consistentă față de anul trecut, respectare a angajamentului că ministerul de resort nu va fi tratat ca o „Cenușăreasă” la împărțirea fondurilor:

Parlamentul României a adoptat proiectul de lege privind bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale pe anul 2017, care a fost, într-un final, promulgată de președintele Iohannis. Sunt membru al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților și vreau să fac cîteva referiri la bugetul alocat ministerului de resort, cu atât mai mult cu cât, pentru prima dată după mult timp, pot să spun că avem o creștere substanțială față de anul precedent. Este, dacă vreți, o dovadă a respectării angajamentului că vom acorda Culturii respectul și atenția pe care le merită, astfel încât să nu mai fie tratată ca Cenușăreasa la împărțirea banilor.

Astfel, bugetul Ministerului Culturii și Identității Naționale a cunoscut o creștere de peste 50% față de nivelul execuției bugetare pentru anul 2016, în conformitate cu ceea ce actualul guvern și-a asumat prin programul de guvernare.

Pe scurt, aproximativ 482 mil. lei sunt prevăzute pentru activitatea curentă şi de capital desfăşurată de instituţiile subordonate ministerului cu dublă finanţare (muzee, instituţii de spectacole şi concerte, centre de cultură, alte instituţii), în creștere cu 27% față de anul 2016.

28 mil. lei au fost alocate Programului Naţional de Restaurare a Monumentelor, cu 5,5 mil. lei mai mult față de execuția bugetară de anul trecut, și, totodată am prevăzut credite de angajament în sumă de 80 mil. lei pentru asigurarea demarării procedurilor legale în materia achizițiilor publice în vederea încheierii contractelor de execuție de lucrări asupra clădirilor încadrate ca monumente istorice și care necesită restaurare.

Au mai fost prevăzute fondurile necesare pentru finanțarea marilor festivaluri culturale, precum Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, Astra Film Festival, pentru pregătirea Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA 2019, organizarea Sezonului cultural România-Franța 2018, susținerea acțiunii europene „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021”, și nu numai.

Alte sume: 1,5 mil. pentru participarea României la târgurile internaționale de carte și pregătirea participării din 2018 la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, al cărui invitat de onoare vom fi, și 0,7 mil lei pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția.

Probabil în premieră, Ministerul va dispune de un fond în valoare de 15 mil. lei, destinat exercitării dreptului de preemțiune în cazul bunurilor de patrimoniu mobile și imobile.

În ceea ce privește proiectele din fonduri externe nerambursabile, anul acesta vor fi continuate 4 programe și vor demara altele 4 noi, destinate conservării și revitalizării patrimoniului cultural și natural, promovării diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, sprijinirii sectoarelor culturale și creative și dezvoltării antreprenoriatului în aceste domenii și digitizării patrimoniului cultural (programul E-Cultura Biblioteca Digitală a României). Pentru acestea au fost prevăzute 24,6 mil. lei.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva