Deputat PRO ROMÂNIA, Oana Vlăducă atacă în termeni duri decizia Guvernului Orban de prorogare a termenului de la care va fi pusă în aplicare legea privind creșterea alocațiilor copiilor, lege votată în Parlament la finalul anului trecut. E taxată ipocrizia liderilor PNL care și-au construit imaginea tocmai pe acest subiect, atunci când erau în Opoziție:
Îl mai țineți minte pe „deputatul-alocație” de la PNL? Cât de falnic își cultiva el numele și cum și-a construit imaginea pe subiectul creșterii alocațiilor în regimul PSD. Ați mai auzit de el de când a preluat PNL puterea? L-a întrebat cineva dacă nu-i e rușine astăzi, când partidul lui și președintele lui interzic un drept al copiilor, votat în Parlament?
E sub orice nivel de onorabilitate sau demnitate umană ce fac astăzi Ludovic Orban și PNL. E cinic, e ticălos, e revoltător.
E ușor să faci gargară în opoziție, dar infinit mai greu să guvernezi. Dacă mai ești și nepriceput, lupta pare pierdută. PNL a ratat definitiv șansa unei minime decențe a respectării democrației parlamentare și s-a îngropat în propria ticăloșie.
Amânarea creșterii alocațiilor pentru copii e o manevră urâtă, care va deveni ștampila acestui guvern. Să refuzi alocația copiilor, dar să fii generos cu sponsorii partidului, asta înseamnă să fii Orban și PNL.
Din păcate, copiii nu au nicio vină!!!
Onoare muncii!
Comentarii recente