Muzeul de Istorie din Târgoviște a găzduit, astăzi, evenimentul de semnare a unei noi tranșe de contracte din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală, inițiat de către Consiliul Județean Dâmbovița. Este al patrulea an de implementare, iar președintele Corneliu Ștefan spune, cu bilanțul în față, că este un succes. Mai mult, șeful administrației județene a ținut să sublinieze, de fiecare dată când un primar de altă culoare politică a semnat un contract, că Programul nu face diferențe de partid:
Am sprijinit fiecare localitate cu tot ce a fost nevoie, fără a ține cont de culoarea politică a primarului. Pot spune astăzi că, după 4 ani de zile, acest program este o reușită, iar dâmbovițenii sunt cei care au câștigat exact proiectele pe care și le-au dorit în fiecare unitate administrativ-teritorială.
Anul acesta, avem 43 de proiecte depuse în 29 de unități administrativ-teritoriale: Aninoasa, Brănești, Brezoaele, Butimanu, Cobia, Corbii Mari, Costeștii din Vale, Crângurile, Dragodana, Dragomirești, Gura Foii, Gura Șuții, I.L. Caragiale, Moțăieni, Perșinari, Petrești, Poiana, Potlogi, Produlești, Raciu, Sălcioara, Șelaru, Șotânga, Ulmi, Valea Lungă, Vișina, Vlădeni, Voinești și Vulcana-Băi.
Valoarea obiectivelor finanțate este de peste 120 milioane lei, din care CJD susține aproximativ 43 milioane.
CIFRELE PJDL ÎN PRIMELE 3 SESIUNI:
- 187 de proiecte finanțate în 77 de localități (drumuri locale, baze sportive, centre civice, medicale și culturale, extinderi de rețea de canalizare, amenajare de șanțuri și podețe, reabilitare poduri).
- 86 de proiecte au fost finalizate.
Onoare muncii!
Comentarii recente