Are balta pește, Stiri in imagini

Municipiul Târgoviște va avea, din vară, un Centru Național de Informare și Promovare Turistică pe bani europeni

centru de informare turistica

S-a întâmplat astăzi, la Primăria Târgoviște, conferința de presă dedicată proiectului „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică – Târgoviște”, investiție derulată prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013. Are o perioadă de implementare de 8 luni, respectiv 14.11.2014 – 13.07.2015, și o valoare totală de 593.000 lei, din care 503.000 finanțare nerambursabilă.

Ciprian Prisăcaru: Am încercat și, spun eu, am și reușit să sprijinim acest fenomen al promovării turismului prin implementarea acestui proiect. Credem noi că, prin furnizarea informațiilor celor interesați, va contribui la atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus. Un lucru foarte interesant este acela că, deși noi am scos pe SEAP lucrările pentru executarea acestui centru, nicio firmă nu s-a prezentat pentru a participa la licitație. Îi invit, pe această cale, pe toți cei interesați, pe toți cei care au firme de construcții, din Târgoviște, din Dâmbovița, din alte județe, să vină și să participe la licitație

Cristian Stan: Municipiul Târgoviște este moștenitorul unui patrimoniu cultural și istoric deosebit. Pe această linie, acest Centru Național de Informare și Promovare Turistică vine în sprijinul nostru prin obiectivele specifice, foarte bine determinate, ale proiectului, și anume: creșterea gradului de informare în rândul turiștilor, promovarea potențialului turistic din municipiul Târgoviște, valorificarea atracțiilor turistice din zonă în scopul dezvoltării economice a zonei, pentru că o zonă cu atracție turistică importantă reprezintă și un catalizator pentru eventuale investiții economice și, mai ales, pentru dezvoltarea unor afaceri locale.

Gabriel Cioacă: Nu este pentru prima oară când spun că turismul este una din șansele municipiului Târgoviște. Într-o perioadă în care economia merge așa cum vedem cu toții, într-o perioadă în care toate marile orașe din Europa au cam fost vizitate de cei care voiau să le viziteze, atenția celor împătimiți de a vedea lucruri noi se îndreaptă acum, vă spun ca unul care urmărește dinamica turismului, către orașe mici și medii. Și Târgoviște poate fi o destinație pentru cei care vor să vadă și altceva decât Paris, Londra, Bruxelles și alte orașe de acest calibru.

Broșura de prezentare spune că, la sfârșitul proiectului, vom avea ca rezultate:

  • un Centru Național de Informare și Promovare Turistică construit și dotat;
  • un portal de informații și baze de date cu informații turistice în cadrul site-ului creat.

Centrul (vezi aici modelul) va fi amplasat în Piața Tricolorului din centrul municipiului, „undeva lângă fântâna arteziană, chiar sub geamul cabinetului 1, astfel încât să se poată observa că se lucrează și la Târgoviște și, chiar dacă nu s-au organizat alegeri parțiale, lucrurile se mișcă” (Gabriel Cioacă).

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva