Se va întâmpla vineri, 18 decembrie, ora 18.00, în Piața Mihai Viteazul (Platoul Casei Sindicatelor), sosirea lui Moș Crăciun în oraș. Primarul Cristian Stan vrea să păstreze surpriza privind modul în care va veni Moșul, spunând doar că va fi însoțit de o paradă a sărbătorii. Odată „instalat” în centrul municipiului, în fiecare zi, de vineri până luni, 21 decembrie, Moșul îi va aștepta pe cei mici să-l colinde, bucurându-i, la rândul său, cu o mulțime de surpize și cadouri.
Mai mult, ca o premieră în Târgoviște, primarul Cristian Stan a anunțat că Moș Crăciun va poposi și în cartierele orașului și va oferi cadouri copiilor. Va face asta în zilele de 21-24 decembrie, începând cu ora 15.30, la principalele locuri de joacă din microraioane (ex: Parcul Așchiuță, locul de joacă de vizavi de Complexul „Diana”, locul de joacă „Norocel”, locul de joacă de lângă hala din micro 11).
Perioada sărbătorilor de iarnă va fi deschisă duminică, 6 decembrie, cu aprinderea bradului și luminițelor de Crăciun, pe Platoul Prefecturii.
Onoare muncii!
Comentarii recente