Are balta pește, Stiri in imagini

Moreni: Concurs internațional „Copii, salvați planeta albastră”!

coperta

Comunicat de presă

Miercuri, 26 aprilie 2017, Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, doamna Claudia Gilia, a participat la evenimentul dedicat celei de a XIII-a ediții a Concursului Internațional Multidisciplinar „Copii, salvați planeta albastră!”, ce a avut loc la Clubul Copiilor din Municipiul Moreni.

Sub genericul „Vis de iubire pentru planeta Pământ!”, în cadrul primei etape a concursului, derulată în perioada 10 martie – 10 aprilie a.c., s-au înscris 1500 de participanți la cele 3 secțiuni ale competiției, ce au cuprins lucrări de desene, picturi, colaje, fotografii; creații literare, poezii, eseuri, teatru; proiecte caritabile, referate pe teme de mediu, studii științifice.

La această ediție s-au înscris elevi din județele: Argeș, Bacău, București, Bihor, Dâmbovița, Gorj, Iași, Olt, Sibiu, Vâlcea, Vrancea. În ceea ce privește participarea externă, la concurs s-au prezentat elevi din: Bulgaria, Macedonia, Serbia și Republica Moldova.

Cea de-a doua etapă, desfășurată în perioada 26 – 29 aprilie, include workshop-uri, expoziții și premierea celor mai bune lucrări.

La eveniment au mai participat: domnul Laurențiu Neculaescu – secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene, doamna Elena Mosor – inspector școlar Programe Educative și doamna Cornelia Stan – directorul Palatului Copiilor din Târgoviște.

Cu acest prilej, Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, a precizat importanța acestui concurs în contextul intensificării acțiunilor de conștientizare la nivel mondial în legătură cu ocrotirea planetei, la care ar trebui să cugetăm cu toții și, tocmai de aceea, fiecare om, copil sau adult, trebuie să-și asume această responsabilitate: „Concursul internațional, organizat zilele acestea la Moreni, reprezintă un instrument prin care copiii noștri conștientizează importanța mediului înconjurător pentru sănătatea și dezvoltarea lor armonioasă. Prin această acțiune promovați o atitudine responsabilă și un spirit civic dezvoltat copiilor noștri. Tânăra generație trebuie educată în spiritul dobândirii de cunoștințe, atitudini și motivații prin care să protejeze natura, nu să o distrugă. Resursele Terrei nu sunt inepuizabile, de aceea, este nevoie ca toți să ne implicăm în protejarea ei. Îi felicit pe participanți și le doresc succes în concurs, dar și pe profesorii îndrumători, pe organizatori și pe toți cei implicați în desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment. Pe oaspeții din străinătate și din județele participante îi invit să viziteze obiectivele turistice din județul Dâmbovița, un județ în care istoria o întâlnim la fiecare pas!”

Concursul este organizat de Palatul Copiilor din Târgoviște, filiala Moreni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Garda de Mediu Dâmbovița, Primăria Municipiului Moreni, Fundația Terra- Mileniul II București și Asociația „RO-SA” Moreni.

Biroul Comunicare, Relații Externe al CJ Dâmbovița

3 4 518118658_1779551542360173_4315131349056841240_n

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva