Pământ de flori, Stiri in imagini

Moment jenant pentru președintele PDL Dâmbovița: Iulian Vladu n-a știut pe cine are președinte de organizație la Fieni. A aflat de la jurnaliști

Prins într-o dezbatere intelectuală despre ce primari pleacă/vin/rămân din/în PDL în contextul nou înființatului PMP, Iulian Vladu a adus vorba de edilul orașului Fieni, Adriean Budoiu. Care primar, o avea el pe carnetul de membru scris „PDL”, dar suflă gură la gură cu Florin Popescu în Mișcarea Populară. Motiv bun de a fi condamnat cu severitate de Vladu, președinte al PDL Dâmbovița:

Iulian VladuÎn PDL, pe ultima sută de metri, au plecat de la PSD și câțiva primari. Și au venit și au candidat din partea Partidului Democrat Liberal. Acei primari s-ar putea să fie primii care doresc să plece, pentru că nu-i leagă prea mult Partidul Democrat Liberal. Vă dau exemplu primarul de la Fieni. Știți foarte bine c-a venit în PDL pe ultima sută de metri și observ că activitatea domniei-sale pentru PDL este foarte scăzută.

Frumosul acum urmează. Pentru că atunci când a fost întrebat cine-i președinte de organizație în orașul lui Budoiu, dl Vladu s-a pierdut. A ridicat din umeri cu sfială și ne-a mărturisit că habar n-are. Cu o argumentație impecabilă: La Organizația PDL Fieni au avut loc alegeri. Credeți-mă că nu știu președintele, ceea ce demonstrează că nu e niciun aranjament. (…) A fost ales zilele trecute, nici nu m-a interesat cine e, pentru că în partid este o democrație. Pot candida mai mulți, nu se influențează. Dacă m-aș fi dus cu o anumită persoană, v-o spuneam: M-am dus cu Ionescu să-l susțin să iasă președinte. Acest lucru demonstrează că suntem un partid democrat.

Vis sau ce?! Și pentru ca tabloul să fie rotund, președintele PDL Dâmbovița a aflat de la jurnaliști cum (i) se numește președintele PDL Fieni – nevinovatul profesor Baicu Dan.

Onoare muncii!

P.S: Dea dracii-n ea de organizație dacă se-ntâmpla vreodată pe vremea lui Florin Popescu să nu știe cine-i conduce partidul la Fieni sau Titu, Sălcioara sau Nucet, Comișani sau Butimanu.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva