Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz, a efectuat astăzi, 4 mai 2019, o vizită de lucru în Județul Dâmbovița – la mai multe obiective culturale, istorice și de artă, reprezentative pentru județul nostru.
Primirea a avut loc în Comuna Potlogi, unde înaltul oficial guvernamental a fost întâmpinat de: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, Ovidiu Cârstina, managerul Centrului Județean de Cultură, Ionuț Lăscaie, reprezentanții autorităților locale din Comuna Potlogi. Aici, ministrul Daniel Breaz a vizitat Palatul Brâncovenesc. Vizita a continuat la Casa Memorială Nicolae Grigorescu, din satul Pitaru (Comuna Potlogi), fosta Școală de Cavalerie din incinta fostei unități militare de la Gara Târgoviște, monument istoric ce datează din anul 1914, și Casa Romanței din Municipiul Târgoviște.
De asemenea, s-au vizitat și alte clădiri-monumente istorice din municipiul Târgoviște, respectiv Curtea Domnească și Poarta Vânătorilor.
La sediul Primăriei Târgoviște, oficialul a fost primit de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
La eveniment au mai participat: parlamentarii Rovana Plumb, Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Laurențiu Neculaescu – secretar de stat în Ministerul Mediului, consilierii județeni Mădălina Dragomir, Cezarina Necula, Luiza Greaca și Valeriu Fulga, directorul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, Agnes Erich, alți reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița și ai Universității Valahia din Târgoviște.
Programul vizitei a cuprins și o întâlnire, la sediul Muzeului de Istorie din Municipiul Târgoviște, cu reprezentanții instituțiilor de cultură din județ, arhitecți, parlamentari, consilieri județeni. Au fost dezbătute subiecte referitoare la proiectele autorităților locale și județene, obținerea de finanțări pentru proiectele de reabilitare a monumentelor și obiectivelor culturale, discuții aplicate pe marginea programelor derulate prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, probleme cu care se confruntă instituțiile din domeniul culturii și cele mai potrivite soluții pentru acestea.
Vizita Ministrului Culturii s-a încheiat cu o conferință de presă, susținută la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Comentarii recente