Are balta pește, Stiri in imagini

Mesajul PSD Dâmbovița de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice!

tutuianu - pensionari

Modul în care o societate se raportează la seniorii săi, traduce nivelul ei de maturitate, înțelepciune și dezvoltare. Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice readuce, anual, în atenția publicului larg, această categorie socială, cu probleme, neajunsuri și speranțe.

Partidul Social Democrat își reafirmă credința că solidaritatea, protecția socială și preocuparea pentru asigurarea unor condiții mai bune pentru persoanele vârstnice reprezintă un principiu esențial al politicilor publice prioritare din România. Suntem Partidul care a generat cele mai ample măsuri de sprijin pentru seniorii români și ne mândrim cu asta.

Pașii pe care i-am făcut în ultimii ani de guvernare au însemnat, treaptă cu treaptă, o îndreptare necesară față de cei care au construit această țară. Pentru prima dată după mulți ani am reușit să creștem veniturile tuturor pensionarilor. Au fost majorate pensiile atât în anul 2013, cât și în 2014, iar acum, recent, Primul Ministru Victor Ponta s-a pronunțat pentru o nouă indexare cu 5% a acestor venituri.

Au fost restituite veniturile reținute ilegal din pensii de PDL prin contribuțiile la asigurările sociale de sănătate în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012. Am reușit să majorăm pensiile militarilor, și ele afectate de tăierile fostei guvernări.

Sunt și alte măsuri adoptate de Guvernul PSD care, înlănțuite, descriu beneficii îndreptate în mod direct către persoanele de vârsta a treia: ajutoare pentru plata facturii la energie, majorarea ajutoarelor pentru încălzire, redeschiderea a 23 de spitale, cărora li se adaugă alte 22 de unități redeschise și transformate în cămine de îngrijire pentru bătrâni, suplimentarea biletelor de tratament, extinderea listei de medicamente compensate și gratuite, etc.

Credem că toate aceste măsuri sunt doar o mică parte din recunoștința cu care le suntem datori părinților, bunicilor și tuturor seniorilor acestei țări. De aceea, vom continua pe acest drum pe care-l considerăm corect și drept! Nu vom deveni o Românie dezvoltată și capabilă să-și construiască fundamental viitorul, fără a acorda prioritar atenție celor care i-au clădit prezentul. România Puternică înseamnă schimb și îmbinare de mentalități, respect și decență față de vârstnici.

La mulți ani!

Adrian Țuțuianu, Președinte PSD Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva