Are balta pește, Stiri in imagini

Marian Țachianu: Vreau să facem din nou din comuna Braniștea un etalon în județ și în regiune!

PSD Dâmbovița va purta una dintre cele mai interesante bătălii electorale în comuna Braniștea, localitate care pare încremenită în ultimii ani. Candidatura și-a asumat-o deputatul Marian Țachianu, cel care a reușit, ca primar, timp de două mandate (2012 – 2020) să recupereze întârzierile de dezvoltare din trecut și să scoată Braniștea la lumină. Localitatea era oferită drept model în acei ani pentru accesarea consistentă a fondurilor europene și guvernamentale, într-un ritm continuu. După 4 ani în Parlament, Țachianu se întoarce să ia lucrurile de unde le-a lăsat.

Mă întorc la Primărie pentru a continua proiectele utile pe care le-am inițiat în mandatul trecut și vă cer, stimați concetățeni, să aveți încrederea că doar cu o viziune întărită de experiența administrativă solidă putem continua dezvoltarea comunei noastre!

Știți de unde am plecat și v-ați convins ce pot realiza pentru Braniștea, Dâmbovicioara și Săvești. Vin în fața dumneavoastră cu o echipă de consilieri care și-au dovedit caracterul, maturitatea, oameni care au realizări importante în viață și în carieră. Am convingerea că îmi veți fi alături în acest moment important, pentru a reda comunității noastre prestigiul pe care îl merită. Obiectivul meu este ca, împreună, să facem din nou din comuna noastră un etalon în județ și în regiune.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva