Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, vineri,10 iunie 2016, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Constantin Cantacuzino”, sub coordonarea doamnei Prof. de religie Ştefan Floricica, a doamnei Prof. Duţu – Runceanu Angelica, a doamnei Prof. Miricioiu Alexandra și a doamnei Prof. Dragomir Maria, s-a organizat o activitate culturală dedicată Zilei Universale a Iei ce va fi sărbătorită în ziua de 24 iunie.
Programul a cuprins prezentări power-point cu informaţii despre costumul popular, despre ia românească, identificând în broderii simbolurile creştine străvechi, jocuri populare şi cântece, dar şi ateliere în care elevii au realizat păpuşele îmbrăcate în costum tradiţional românesc, cusute chiar de ei. Tradiţiile sunt în strânsă legătură cu lucrarea şi misiunea Bisericii, iar cultura populară oferă repere morale înrădăcinate în cuvântul evangheliei. Activitatea a avut drept scop promovarea portului popular românesc, a iei şi a tradiţiilor ce presupun o serie de valori care definesc specificitatea poporului român.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
Comentarii recente