Târgoviște, octombrie 2015: Retroparada Toamnei 2015, eveniment organizat de către Retromobil Club România, ce reunește simultan automobile de epocă în zeci de orașe din România, va avea loc anul acesta, în Târgoviște, pe 17 octombrie.
Programul evenimentului organizat de către membrii Retromobil Club România – județul Dâmbovița va debuta sâmbătă cu o paradă a autovehiculelor retro ce va porni la ora 10:00 din Piața Mihai Viteazu. Apoi, între 11:00 și 14:00, acestea vor fi expuse pe platoul din Piața Tricolorului, unde târgoviștenii sunt invitați să le admire și să le fotografieze.
”Ne bucurăm că Retroparada Toamnei adună din ce în ce mai mulți membri și susținători, ce își doresc să facă din evenimentul nostru unul de amploare în fiecare an. Îi invităm să participe și de această dată în număr cât mai mare la activitățile noastre, mai ales că această ediție este și ultima din acest an.”, a declarat Cristian Popescu Președintele RCR Dambovița.
Întreaga paradă va putea fi urmărită pe traseul: Piața Mihai Viteazu, Bulevardul Libertății, Calea Domnească, Calea București, strada Radu de la Afumați, Bulevardul I. C. Brătianu, Bulevardul Independenței, Piața Tricolorului.
Iubitorii mașinilor de epocă vor putea admira următoarele modele: VW1200L (1958), VOLVO AMAZON (1965), TRIUNPH SPITFIRE MK2 (1966), OPEL RECORD (1968), VOLGA GAZ M21 (1968), M 461 (1969), DACIA 1100 (1969), FIAT 124 SPIDER (1971), M 461 (1972), VW 1302 (1972), DACIA 1300 (1972), M 461 (1974), DACIA 1100 (1970), VW 1200L (1972), M 461 (1970), DACIA 1300 (1970), DACIA 1300 (1978).
Retroparada Toamnei 2015 se va desfășura simultan în 26 de orașe din întreaga țară, unde vor participa sute de automobile istorice.
Galerie foto cu Retroparada Primăverii 2015!
Comentarii recente