Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a fost prezent astăzi în județul Dâmbovița, la Potlogi, cu ocazia procesiunii solemne pentru resfințirea bisericii-ctitorie a voievodului martir Contantin Brâncoveanu. În declarațiile de la fața locului, Dragnea, care este și președinte executiv al PSD, a vorbit despre rezultatele Organizației PSD Dâmbovița la alegerile europarlamentare (locul 5 la nivel național, cu 50,31%), apreciind, în termeni foarte darnici, eforturile președintelui Adrian Țuțuianu:
Rezultatele PSD Dâmbovița sunt foarte bune. Asta arată cât de eficient este Adrian Țuțuianu și echipa din jurul dumnealui, de primari, de parlamentari, pe de o parte. Pe de altă parte, arată cota de încredere pe care o are PSD aici, în frunte cu Adrian Țuțuianu, generată de activitatea de doi ani de zile ca președinte de Consiliu Județean. Este un președinte bun, un președinte care are o gândire strategică din punct de vedere al dezvoltării. A moștenit foarte multe datorii, foarte multe probleme la Consiliu. Cu răbdare și cu sprijinul nostru, încet-încet le rezolvăm pe toate. Eu sunt foarte mulțumit și partidul, în general, este mulțumit cu ce s-a întâmplat la Dâmbovița.
Numărul 2 în PSD a adăugat că proiectele de la Dâmbovița au „sprijin total” din partea sa și a ministerului pe care îl conduce.
Onoare muncii!
Comentarii recente