Nominalizarea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de Prim Ministru din partea PSD – ALDE primește comentarii favorabile din partea liderilor social-democrați dâmbovițeni. Președintele PSD și CJ Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Alexandru Oprea și primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan apreciază nominalizarea drept una care poate să gestioneze capabil implementarea programului de guvernare, cu beneficii directe și pentru județul Dâmbovița.
Adrian Țuțuianu: Cred că este o nominalizare foarte bună și, spre deosebire de alții care au comentat pe marginea desemnării dnei Sevil Shhaideh, am avantajul de a cunoaște persoana. Dna Sevil a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, a fost apoi ministru. În calitate de președinte de Consiliul Județean, cred că am avut 25-30 de întâlniri în 4 ani de zile. Am fost și reprezentantul Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia în Comitetul de monitorizare a Programului Operațional Regional, calitate în care am putut, de asemenea, să colaborez cu dna Sevil. Vă asigur că este un om extrem de serios, un om foarte muncitor, un foarte bun cunoscător al administrației publice locale și centrale, o persoană cu deschidere către dialog și cu capacitatea de a negocia și a crea echilibre care să asigure funcționarea mai bună a administrației publice centrale.
Alexandru Oprea: Este un bun profesionist, un om cu o putere de muncă deosebită, a fost președinte al Asociației Naționale a Informaticienilor din Administrația Publică și a contribuit la informatizarea administrației publice din România și eu sunt convins că poate să ducă la bun sfârșit programul de guvernare pe care ni l-am asumat. Pentru dâmbovițeni e o veste bună. În perioada cât a fost la Ministerul Dezvoltării, am avut o colaborare foarte bună și Dâmbovița a beneficiat de proiecte serioase. Sunt convins că la fel se va întâmpla și acum.
Cristian Stan: Dincolo de aspectul că e etnic român sau femeie și așa mai departe, eu cred că avem nevoie de un Prim Ministru responsabil, un Prim Ministru care să fie bun profesionist și, din aceste perspective, eu cred că elementele sunt întrunite. Noi așteptăm, la nivelul administrațiilor publice locale, să se deblocheze programele de finanțare guvernamentală. Este foarte important pentru noi, dincolo de orice fel de discuție care, raportat la problemele care trebuie rezolvate și la aspectele de fond de care trebuie să ținem cont, n-are niciun fel de relevanță.
Comentarii recente