Are balta pește, Stiri in imagini

Leonardo Badea, senator PSD: Niciun om cu credințe liberale nu ar putea vota împotriva acestui Cod Fiscal!

leonardo badea

Senatorul PSD Dâmbovița, Leonardo Badea, a vorbit azi în apărarea Codului Fiscal pe care președintele Klaus Iohannis l-a trimis spre reexaminare. Efectele aplicării acestui Cod sunt, în opinia lui Badea, premise pentru dezvoltarea unui cadru investițional adecvat și competitiv din punct de vedere fiscal. Tocmai din acest motiv, senatorul nu vede rațiunea pentru care Klaus Iohannis a respins proiectul, iar PNL, partid de dreapta, și-a schimbat linia declarațiilor pe marginea subiectului.

Zice Leonardo Badea:

Eu cred, și mă refer aici la poziția PNL și a lui Klaus Iohannis, că e imposibil să spui „Nu” unei foi de parcurs care cuprinde schimbări fiscale evidente pro-bussines pentru acest segment, unul pe care PNL spune că-l reprezintă. Și mă refer la scăderea CAS, scăderea TVA la alimente, reducerea TVA la 19%, noua lege de ajutor de stat pentru investițiile mari.

Măsurile propuse vor stimula creșterea economică și, din analizele noastre, vom avea o creștere economică spre 4 – 4,5%, ceea ce arată că vom fi din nou pe loc fruntaș în cadrul european. Iar această creștere economică va duce la creșterea consumului și a investițiilor, se va stimula crearea de locuri de muncă, se va îmbunătăți colectarea fiscală și se va reduce evaziunea.

Este clar că trebuie să analizăm cu prudență și cu inteligență impactul acestor măsuri, dar la fel de clar este că, în acest moment, rezultatele economice prezentate de statistici ne arată că avem încasări mai mari la buget cu taxe mai mici. De fapt, asta e filosofia pe care noi vrem s-o dezvoltăm în România, noi, ca Partid Social Democrat, împreună cu aliații noștri.

Nu am înțeles poziția PNL. Avem aici un Cod Fiscal pro-bussines, prin care încurajăm dezvoltarea acestui sector în România. Eu cred că niciun om care are credințe liberale, nu numai politice, ci și economice, nu ar putea să voteze împotriva acestui Cod Fiscal.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva