Odată cu asumarea de către Victor Ponta a condiției de candidat la președinția României, apar fișele de prezentare din partea apologeților. În acest tablou intră și descrierea senatorului PSD Dâmbovița, Leonardo Badea, din cadrul emisiunii Față în față (Columna TV). Badea insistă pe atuurile actualului premier (experiență politică, relații consolidate pe plan extern, armata PSD în spate) într-o competiție cu Klaus Iohannis, candidatul Alianței PDL – PNL, și apreciază că Ponta iese învingător detașat din comparație. Carevasăzică:
În primul rând, Președintele României trebuie să fie un om sincer și deschis. În al doilea rând, trebuie să fie un om care să înțeleagă foarte bine problemele românilor și cred că, și din punct de vedere politic, după 10 ani în care am avut un președinte de dreapta, de centru-dreapta, este normal și bine să avem un președinte de stânga.
De asemenea, calitățile lui Victor Ponta, experiența politică internă și internațională îl recomandă net în fața lui Klaus Iohannis. Anvergura lui Victor Ponta la nivel internațional, inclusiv întâlnirile pe care le-a avut – de curând s-a întâlnit cu Erdogan, premierul care acum a ajuns președinte al Turciei din primul tur -, relațiile inter-personale, eu îl văd ca într-un rol de lider regional, discută cu foarte mulți, este invitat – până și Angela Merkel i-a recunoscut valoarea și l-a primit cu onoruri militare. Deci, altfel spus, rolul lui Victor Ponta este foarte bine văzut.
Cred că îl va ajuta în matematica electorală, contează și cum se poziționează cei din exterior pentru imaginea viitorului președinte al României și este foarte important ca România să nu fie o țară izolată, ci să fie o țară cu multiple conexiuni. Dar acest lucru nu este determinant în votul nostru. Determinant va fi că avem un Partid Social Democrat foarte puternic și determinant va fi, pentru viitor, modul în care populația, cetățenii fac distincția clară între ceea ce a însemnat guvernarea Boc, de dreapta, și ceea ce înseamnă guvernarea de stânga.
Sunt multe lucruri care pot influența rezultatul, dar noi avem încredere în organizațiile noastre de partid. Avem încredere că electoratul a înțeles că avem nevoie de un președinte de o altă structură, un om care a recunoscut foarte clar: „N-am votat cu Ion Iliescu, am votat cu Ion Rațiu când eram student” (…) și un om care a dus lupta cu Traian Băsescu, în condițiile în care mulți, foarte mulți dintre cei care au pornit la luptă în USL au cedat pe parcurs.
Onoare muncii!
Comentarii recente