În urmă cu jumătate de an, Gabriel Cioacă se întorcea în politică, drept membru al PNL Dâmbovița, umăr la umăr cu interimarul de atunci, Mihail Volintiru. Se întâmplă astăzi ca actualul administrator public al municipiului Târgoviște să renunțe din nou la carnetul de partid, dezamăgit, printre altele de lipsa de susținere din partea colegilor din Alianța Creștin Liberală.
Cioacă a postat astăzi un mesaj de retragere pe contul său de facebook, pe care-l redăm integral:
Acum 6 luni, dupa lungi reflectii, am luat decizia de a ma intoarce in politica. Nu mi-a fost usor, pentru ca stiam tipul ala de lume. L-am regasit, parca mai murdar, plin de mai multi incompetenti, de lasi, de oameni fara cuvant, fara coloana vertebrala, sigur, cu cateva exceptii. Vroiam atunci, cum vreau si astazi, sa ma pot exprima public, sa arat excesele, sa incerc sa stopez nedreptatile, sa semnalizez abuzurile celor care au impresia ca detin puterea.
Spuneam atunci, ca imi doresc sa nu mai decida altii in locul meu. Dupa intrebarile piciului si gandindu-ma la saptamana ce se apropie de final, imi continui si eu propriile intrebari: Am eu vreo lupta de dus ? Mi-am propus eu vreun tel politic ? Candidez eu undeva, de consum atatea energii ? Pai nu… O stiu eu, o stie familia mea si o mai stiu cativa prieteni apropiati.
Acum, daca am ceva de spus, pun gandurile pe face si in cateva secunde, mesajul e public, fara sa am nevoie de sigla unui partid in spate, iar daca stau sa ma gandesc mai bine, de mult nu mai decide nimeni in locul meu. Si atunci ?
Ne-am trezit toti saptamana asta cu presedintele partidului aflat la putere, atacand furibund Primaria Targoviste. Desi inconstient, atacul asupra proiectelor orasului, de inteles, din punct de vedere politic. Psd la Targoviste nu are atata forta, dar doar pentru ca oamenii sunt altfel, iar orasul e cam ultimul bastion al dreptei din judet. Cine isi inchipuie, ca l-a apucat pe Tutuianu, brusc, dragostea de targovisteni, e naiv.Totul e planificat, dupa calendar. Bravo lui !
Si ma trezesc eu sa tin piept acestui atac politic. Nu ca ar fi vreo noutate. De cate ori, am avut ceva sa-i spun lui Tutuianu, i-am spus-o, avem razboaiele noastre politice si profesionale de vreo 14 ani. Probabil, unul s-ar simti jignit, daca celalalt n-ar avea replica. Un razboi, cu unele excese din partea-i, de prin 2012, dar altfel corect si civilizat, care va continua si de azi inainte, fara indoiala.
Problema e ca, in dreapta mea, nimeni, in stanga, la fel si atunci ma intreb si eu: din structurile alea stufoase ale ACL-ului nu vine nimeni in sprijinul primarului interimar pe care toti si l-au asumat la numire, fara sa aiba habar ce s-a discutat in spatele usilor inchise din Sala Florentina, dar cu care toti se lauda la vizitele sefilor de la Bucuresti, sau baietii astia au impresia ca Targovistea se castiga doar din imaginea fostului primar, care se bucura in continuare de simpatia targovistenilor sau uitandu-se la proiectele promovate de Florin Popescu. Linistea asta bizara, mie imi spune altceva…
Pai, in conditiile astea, pentru ce atata zbatere?! Nimeni n-a castigat razboaie de unul singur si nu prea mai vad pe cineva pentru care sa merite, intr-adevar, sa te bati, asa cum am facut-o de atatea si atatea ori. Altfel, viata inseamna, prieteni, infinit mai multe lucruri decat politica. E o zona interesanta, capteaza atentia, pentru ca arenele atrag de pe vremea Greciei Antice. De acolo, se aleg oamenii care ne reprezinta si care, intr-un fel sau altul ne decid viitorul. Dar, parca in Dambovita, arena asta a inceput sa semene cu o hazna.
Pentru asta, dar si pentru multe altele, decid astazi sa renunt la calitatea de politician. Raman, insa un om cu puternice convingeri de dreapta, voi ramane toata viata, alaturi de principii precum libertatea de exprimare, sustinerea antreprenoriatului, protejarea proprietatii private, limitarea interventiei statului in economie, sustinerea clasei de mijloc. Succes celor ramasi pe baricade, dar eu de astazi, am decis sa raman cu Andrei…
Comentarii recente