Are balta pește, Stiri in imagini

Juniorii Chindiei, câștigători ai Cupei Centenarului, au fost premiați de Primăria Târgoviște și CJ Dâmbovița (foto)

Autorii unei performanțe excepționale, câștigarea turneului „Cupa Centenarului”, juniorii Chindiei Târgoviște – grupa U10 – au fost premiați astăzi de către Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, la sediul administrativ al municipalității. I-au felicitat și le-au acordat premii primarul municipiului – Cristian Stan și președintele CJD – Daniel Comănescu, alături de viceprimarii Cătălin Rădulescu și Monica Ilie, vicepreședintele CJD – Alin Manole și președintele Chindiei – Marcel Ghergu.

Tuneul menționat a fost organizat de Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală de Sport, în perioada 29 octombrie 2018 – 1 noiembrie 2018. Este prima ediție, dar s-a impus, deja, drept una dintre cele mai importante puternice întreceri din România dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani.

Din cei 3500 de înscriși și cele 277 de echipe concurente, juniorii Chindiei Târgoviște s-au luptat cu alte 63 de echipe pe categoria de vârstă  a celor născuți în anul 2008. Micii târgovișteni antrenați de Ionuț Iugulescu au câștigat trofeul după ce au învins în finală echipa Prosport Academy București.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva