Are balta pește, Stiri in imagini

Ionuț Săvoiu (deputat PSD), despre eticheta de „partid comunist”, Ion Iliescu și schimbările necesare

ionut savoiu

Ședința Comitetului Executiv Național al PSD care s-a întâmplat ieri a lăsat urme adânci în partid. Dincolo de spectacolul excluderilor lui Vanghelie, Geoană și Șova, s-a dat drumul la o discuție/dezbatere/forum de opinii despre cât de comunist e partidul, cât de corectă sau de injustă e eticheta, ce face partidul pe mai departe pentru a scăpa de ștampila asta publică. S-a făcut remarcat Sebastian Ghiță, care a ieșit cu vehemență și i-a recomandat lui Ion Iliescu, președinte de onoare, să facă un pas înapoi și să nu-l mai umbrească pe Victor Ponta la fiecare ședință PSD.

Pe subiect, a vorbit astăzi, la Columna TV, și un deputat de-al nostru, de la județ, social-democratul Ionuț Săvoiu, performer al alegerilor prezidențiale pe colegiile dâmbovițene. Omul e mai rezervat în a trasa direcții, îndemnând la o analiză atentă și profundă a cauzelor pentru care PSD pierde voturi (și alegeri) pe subiectul „comunism”:

Electoratul care, încă, ne percepe ca un partid comunist – eu sunt contrariat de mesajele care s-au dat pe tema asta. Sunt foarte mulți dintre noi care au avut activitate antreprenorială înainte și nicidecum nu poate fi vorba de comunism la PSD-ul de astăzi. Să nu uităm că PSD-ul de astăzi este rodul uniunii dintre PDSR și PSDR, care era membru al Internaționalei Socialiste, încă din anul 2000. Deci, ruptura cu trecutul a avut loc. Acum, faptul că, poate, nu am reușit să comunicăm suficient sau anumite metode de comunicare sau anumite persoane nu au reușit să convingă că ne-am rupt de trecut și că partidul nostru nu are nicio legătură cu Partidul Comunist indică faptul că trebuie făcut ceva pe zona asta. Poate n-am făcut destul. În ceea ce privește mesajul nostru în rândul electoratului din mediul urban și pe populația tânără, e clar că trebuie să se schimbe și să aducă un plus.

Cât despre partea cu retragerea lui Ion Iliescu…

Acum sunt foarte mulți care încearcă să capitalizeze pe această temă. Eu aș fi un pic mai reținut în ceea ce privește aprecierea față de dl Ion Iliescu. Mi se pare o exagerare. Într-adevăr, este o temă de gândire, dar nu putem să punem numai pe seama unei persoane și pe apariția domniei-sale ca președinte onorific ca fiind, de fapt, cuiul lui Pepelea al etichetării noastre ca partid comunist. (…) Eu zic că e nedrept. Nu vreau nici să pozez în apărătorul domnului Iliescu, că și eu am strigat „Jos, Iliescu!” în perioada studenției mele, aveam motive să strig, dar trebuie să privim cu maturitate și cu o anumită înțelepciune. A pune vina numai pe aparițiile domnului Iliescu nu mi se pare corect.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva