Inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița, Ion Sorin, a oferit, pentru Digi 24, primele declarații după alerta cu bombă de la cele 2 unități târgoviștene – Colegiul Național „Constantin Carabella” și Liceul de Artă „Bălașa Doamna”:
Am suspendat cursurile în cele 2 unități de învățământ învecinate, care sunt separate doar de un gard. Amănunte nu pot să vă dau, decât că în zonă sunt desfășurări de forțe, se pare, în urma unor mesaje atipice. În licee se aflau zero elevi și zero profesori, pentru că nu apucaseră să intre la ore; era undeva în jur de 7.30 și elevii n-au mai fost lăsați în școală, au fost întorși din drum. Nu s-a mai întâmplat să existe asemenea amenințări. Sincer să vă spun, am aceleași bănuieli, că este doar o glumă proastă a unui elev teribilist.
Comentarii recente