Are balta pește, Stiri in imagini

Înlocuită de la Prefectură, își desființează șefii de partid: Bărbați trecuți de prima tinerețe, parveniți, incompetenți!

Schimbare de subprefect în Dâmbovița: liberalul Adrian Chițescu, până de curând șef al ANL, îi ia locul colegei de partid, Ana Maria Dragotă-Zamfir. Motiv de izbucnire al acesteia la adresa conducerii „bărbătești” a PNL Dâmbovița, pe care o pulverizează printr-un comunicat de presă, ca fiind acaparată de inși cu ambiții de parvenire, incompetenți și neinteresați de binele public:

Am luat act de Hotărârea Guvernului prin care se dispune înlocuirea mea din funcția de subprefect, ca urmare a deciziei BPJ al PNL de a-l propune pentru această poziție pe dl Adrian Chițescu. Experiența în conducerea Instituției Prefectului Județul Dâmbovița a fost una din care am învățat foarte multe despre oameni și caractere și doresc, pe această cale, să le mulțumesc colaboratorilor mei și celor care fac zilnic eforturi pentru a-și îndeplini cu rigoare atribuțiile de serviciu. Pe de altă parte, experiența politică mi-a demonstrat că organizația PNL Dâmbovița este departe de a-și însuși lecțiile pe care electoratul le predă în fiecare campanie electorală.

M-am alăturat Partidului Național Liberal din convingere și dorind să le ofer celor trei copii ai mei o viață mai bună. M-am implicat și mi-am asumat misiunea de a aduce o schimbare, provenită din mediul antreprenorial, în mentalitatea celor din organizația județeană, dar și în instituția în care mi-am desfășurat activitatea. În ciuda intențiilor mele bune, am ajuns însă la concluzia că – cel puțin pentru moment – singura ambiție a liderilor PNL Dâmbovița, în marea lor majoritate bărbați trecuți de prima tinerețe, este să parvină în funcții de conducere, bine remunerate de contribuabili, pentru care nu au nici măcar pregătirea necesară. Acesta este principalul motiv pentru care județul Dâmbovița continuă să rămână în urmă: liderii care ar trebui să promoveze reforma și investițiile sunt atât de preocupați de măruntele interese personale, atât de obosiți în practici vechi și nemotivați, încât binele public nici măcar nu se regăsește printre prioritățile lor.

Rămâne de văzut dacă dna Dragotă-Zamfir va fi sancționată de „bărbații trecuți de prima tinerețe” din partid după aceste declarații.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva