În această seară, a fost publicată în Monitorul Oficial decizia de numire a social-democratului Ionuț Săvoiu în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Este prima numire a unui reprezentant PSD Dâmbovița în structurile centrale de putere după alegerile din 2021, câștigate pe linie de organizația județeană.
Așteptarea de până acum a fost motivată de președintele PSD și CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prin respectarea pașilor statutari:
Dau această explicație celor care mai bagă bățul prin gard. În primul rând, noi am respectat statutul partidului, că puteam și eu să mă duc cu aceste propuneri din prima zi de când am intrat la guvernare. În al doilea rând, am respectat decizia colegilor și nu am vrut să fac eu nicio propunere până nu mă consult cu ei. Am venit în forurile noastre statutare și am validat aceste propuneri, pentru prefect, pentru subprefect și pentru alți colegi care vor merge la nivel național. Apoi, am mers cu aceste propuneri în forul statutar național și le-am validat. Noi nu am fost în primele propuneri ale Guvernului pentru că alți colegi de-ai mei au sărit niște pași. Eu n-am vrut să-i sar. Credeți că nu puteam să mă duc și eu cu CV-urile, seara, după depunerea jurământului la Cotroceni?! (Dâmbovița la Zi)
Onoare muncii!
Comentarii recente