Primarul interimar al municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a vizitat astăzi clădirea fostului Cinematograf Independența, pentru a înțelege exact punctul de plecare al unui viitor proiect de reintroducere în circuitul socio-cultural al orașului a acestui obiectiv. A fost însoțit de consilierul local Andrei Păunescu și de directorul executiv al Direcției Tehnice din Primărie, Constantin Bălașa. Imaginile descriu o clădire distrusă, o ruină care nu mai amintește cu nimic de centrul atractiv al deceniilor trecute.
De unde și ambiția administrației de a repara acest dezastru, ignorat de prea mulți și de prea multă vreme. Zice Cristian Stan:
Astăzi am vizitat unul din simbolurile apuse ale municipiului Târgoviște, fostul cinematograf Independența, care se află acum într-o stare foarte avansată de degradare (nici măcar liliecii nu lipseau din peisaj).
Avem obligația de a reda orașului acest cinematograf, sub forma unei săli multifuncționale moderne (sală de cinema/conferințe, etc), existând în acest sens posibilități de finanțare a unei viitoare investiții, prin Compania Națională de Investiții, sau din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Este absolut necesar ca această clădire din zona centrală a municipiului Târgoviște să redevină un punct de atracție pentru târgovișteni , la fel ca odinioară.
Onoare muncii!
Comentarii recente