Luni, 18 aprilie 2016, la Muzeul de Artă din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc expoziţia aniversară de icoane pe sticlă, cu vânzare, intitulată “Icoana din sufletul copilului”, ajunsă la a XXV-a ediţie.
Au fost expuse eproximativ 100 de icoane, realizate de către copii de la Şcolile Gimnaziale “Matei Basarab” şi „Coresi” din Târgovişte, coordonaţi de domnul profesor Dan Popescu, care a fost premiat de către Înaltpreasfinţia Sa pentru sprijinirea misiunii educaţionale a Bisericii noastre străbune.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
Comentarii recente