Are balta pește, Stiri in imagini

GALERIE FOTO: Ultima întoarcere a Regelui! IPS Mitropolit NIFON a condus ceremonialul religios

re

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I a fost adus ieri în România. Opt militari ai Brigăzii 30 Gardă au scos sicriul din aeronavă şi, în sunetul fanfarei, l-au așezat pe cataflacul amenjat pe platforma din faţa Salonului Oficial al Aeroportului.

După intonarea imnului de stat al României şi a imnului regal a fost oficiat un ceremonial religios. Slujba a fost condusă de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh Patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte DANIEL, și oficiată împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, în prezența membrilor Familiei Regale şi altor oficialităţi.

Spre finalul zilei, Înaltul Ierarh a însoțit cortegiul funerar de la Sinaia, înapoi, la București, trupul Regelui Mihai I fiind depus în Sala Tronului a Palatului Regal, unde Înaltpreasfinția Sa a săvârșit o slujbă de pomenire.

Alături de IPS Mitropolit Nifon, la ceremoniile funerare dedicate Majestății Sale Regelui Mihai I al României a fost prezent Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial.

re2 re3 re4 re5 re6 re8 re9 re10 re11

foto: basilica.ro

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva