Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, restaurat și modernizat în cadrul unui proiect european de peste 40 milioane lei,a fost inaugurat astăzi, în prezența a peste 2.000 de persoane care au dorit să vadă ctitoria voiveodului-martir Constantin Brâncoveanu.
Alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița și prefectul Ioan Marinescu, gazdele evenimentului, au participat Sorin Sergiu Chelmu – secretar general al Guvernului, Liviu Mușat – director ADR Sud-Muntenia, Ionuț Vulpescu – ministrul Culturii în Guvernul Ponta, Rovana Plumb – ministrul Mediului/Muncii în Guvernul Ponta, Florin Tecău – președintele Consiliului Județean Argeș, Anatolie Dimitriu – președintele Raionului Ialoveni din Republica Moldova, senatori și deputați de Dâmbovița, primari, viceprimari, șefi de servicii publice, etc.
Slujba religioasă a fost oficiată de către IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon al Târgoviștei.
Obiectivul general al proiectului inaugurat se raportează la 2 aspecte:
- Menţinerea identităţii istorice, fapt care implică dezvoltarea ansamblului palatului în asemenea manieră încât stilul istoric brâncovenesc existent să nu fie compromis;
- Reutilizarea clădirilor istorice aparţinând stilului brâncovenesc într-o manieră durabilă. Ansamblul trebuie deschis pentru public și folosit pentru evenimente publice.
Adrian Țuțuianu, președinte CJD:
Le mulțumesc celor care au lucrat la implementarea proiectului, care s-a finalizat cu bine doar printr-o muncă susținută, coordonată îndeaproape, un efort pe care numai noi cei din interiorul Consiliului Județean îl știm. Desigur, vă mulțumesc și dumneavoastră, tuturor pentru bucuria pe care ne-ați făcut-o de a fi alături de noi, la acest moment inaugural.
Au trecut 300 de ani de când palatul a fost inaugurat, în anul 1698, special pentru curtea fiului cel mare, Constantin, el fiind şi urmaşul la tron al domnitorului. Astăzi el îşi deschide porţile pentru viitor, pentru toate generaţiile de tineri care au nevoie de modele şi, în egală măsură, pentru toţi românii.
La mulţi ani dâmboviţenilor şi tuturor românilor cu ocazia Sfântului Andrei, ocrotitorul României! La mulţi ani România!
Onoare muncii!
Comentarii recente