Are balta pește, Stiri in imagini

Gabriel Boriga, despre „unele erori” pentru care a fost condamnat: Da, am greşit, dar promitem că n-o să mai greşim!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Condamnat ieri definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a ieşit astăzi într-o conferinţă de presă alături de colegii din Executivul Primăriei, viceprimarii Eugen Pătraşcu şi Ciprian Prisăcaru şi managerul public Gabriel Cioacă, oferind câteva fraze despre ce-a fost şi va să fie:

Aşadar, de ieri, în ceea ce mă priveşte, există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care consfinţeşte faptul că unicul proces în care am fost implicat, s-a încheiat. Într-adevăr, după cum bine ştiţi, în concluzie, instanţa a constatat că au existat unele erori în achiziţionarea unor locuri de joacă pentru copii în municipiul Târgovişte, însă aceeaşi instanţă a hotărât că acestea, în niciun caz nu au fost de natură să-mi întrerupă exercitarea funcţiei de primar. De aceea, sunt aici, în faţa dumneavoastră, alături de echipa executivă a Primăriei municipiului Târgovişte, şi reconfirmăm faptul că aici, la Primărie, suntem o echipă care lucrăm numai şi numai pentru târgovişteni, indiferent de culoarea lor politică.

Da, într-adevăr, am greşit, dar promitem că, de-acum încolo, n-o să mai greşim.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva