PSD Pucioasa și-a sărbătorit astăzi seniorii în cadrul unui eveniment de amploare închinat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Sub coordonarea președintelui Constantin Ana, peste 300 de persoane s-au bucurat, într-o atmosferă de familie, de masa festivă organizată. Spectacolul a fost unul cu totul aparte, cu momente de dans și muzică populară și ușoară, oferite de copii talentați din Pucioasa și Moreni.
Lângă Constantin Ana au stat liderii social-democrați județeni și locali: Adrian Țuțuianu – președintele PSD Dâmbovița, Sache Neculăescu – președintele Organizației Județene de Pensionari, Florin Grad – președinte executiv PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea – secretar executiv, Corneliu Ștefan – vicepreședinte, Leonardo Badea – senator, Gheorghe Ana – fost președinte CJD, membri ai Biroului Politic PSD Pucioasa.
Comentarii recente