Are balta pește, Stiri in imagini

FOTO: Deputatul Bogdan Diaconu a înlăturat steagul UE din conferința de presă de la Târgoviște!

Președintele Partidului România Unită (PRU), deputatul Bogdan Diaconu, a fost prezent astăzi, la Târgoviște, pentru a anunța candidatul pentru Primăria Târgoviște, în persoana lui Florin Silviu Antoniu, președinte PRU Dâmbovița.

La întâlnirea cu jurnaliștii locali, Diaconu a făcut un gest care tinde să-i devine emblemă a înlăturat steagul Uniunii Europene din spatele său, lăsându-l doar pe cel al României:

Observ, așa, ca o mică dojana înainte de conferința de presă, că filiala de la Dâmbovița nu a citit sau, poate, nu a fost atentă la circularele care s-au transmis de la centru. Și trebuie să reparăm această greșeală înainte de începerea conferinței de presă, a declarat Diaconu, după care i-a cerut unui coleg să îndepărteze steagul UE și să-l pună într-un colț.

Am anunțat oficial că, la evenimentele Partidului România Unită, nu se va mai afișa steagul Uniunii Europene până în momentul în care Uniunea Europeană înțelege că România trebuie tratată cu respect.

bogdan diaconu - pru (1)
Înainte de începerea conferinței de presă
bogdan diaconu - pru (2)
După interveția lui Diaconu, steagul UE a fost înlăturat

Nu e prima dată când Diaconu face acest gest, prima dată întâmplându-se la Ploiești, acum o săptămână.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva