Are balta pește, Stiri in imagini

Fănuț Costea (PSD): Voi candida la Primăria Găești dacă vor fi alegeri anticipate!

fanut costea

Prezent astăzi în cadrul unei conferințe de presă, președintele interimar al PSD Găești și consilier local orășenesc, Fănuț Costea, a vorbit despre o eventuală candidatură la postul de primar, rămas vacant după decesul a lui Dan Iacobuță. Fără să se lanseze într-o morișcă de critici la adresa competitorilor politici, folosind un discurs cumva atipic pentru fauna politică locală, Costea spune că își va asuma candidatura la postul de primar dacă se vor organiza alegeri parțiale anticipate. Va face acest pas, chiar dacă familia nu-și dorește, pentru că timpul foarte scurt (dacă vor fi anticipate) nu permite o muncă de selecție foarte riguroasă în cadrul partidului, iar el este soluția cea mai la îndemână:

Începând cu data de 22 februarie sunt președinte interimar al Organizației PSD Găești. Am făcut o declarație imediat după ce am fost numit, depunându-mi, de altfel, prin acea declarație și candidatura pentru poziția de primar, dacă vor fi alegeri anticipate; și aici vreau să subliniez încă o dată, cu susținerea și prin votul organizației. Deci, declarația mea a fost fără echivoc. dacă vor fi alegeri anticipate, cu susținerea organizației, sunt candidat în acest moment.

Pentru că m-ați întrebat de candidatură, vă spun că încerc, încă, să descifrez de ce își dorește lumea să fie primar. Iubita mea soție și iubitul meu copil, o fetiță de 11 ani, nu doresc ca eu să fiu primar. Și eu respect în totalitate hotărârea familiei mele și întotdeauna am ținut cont de familia mea și de ce hotărâm în familie. (…) Dar încerc să conving atunci când e nevoie.

Cât despre viitoarele alegeri la termen, din vara lui 2016, Fănuț Costea spune că va lăsa timpul să limpezească deciziile:

Mai este atât de mult până acolo. Un bun prieten mi-a spus că, în politică, timpul rezolvă foarte multe lucruri.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva