Are balta pește, Stiri in imagini

După 7 ani de abandon, s-au reluat lucrările de reabilitare și extindere a Grădiniței nr. 9 din Târgoviște!

gradinita 9 (6)

Începând de săptămâna aceasta, s-au reluat lucrările la unul din cele mai importante obiective ale infrastructurii preșcolare din municipiul Târgoviște – Reabilitarea și extinderea Grădiniței nr. 9 de pe Calea Domnească. Unitatea este, la acest moment, cea mai aglomerată de la nivelul orașului. Practic, 170 de copii sunt educați într-un spațiu total insuficient, grupați în 2 schimburi, aglomerați într-o clădire improprie pentru un număr atât de mare de beneficiari.

Povestea proiectului este aceeași ca la multe alte obiective educaționale din județ: lucrări începute prin 2007 pe un program al Ministerului Educației și abandonate în 2009, fără nicio precizare, fără niciun argument, fără nicio speranță de reluare. Abia din 2012, toate aceste obiective au fost aduse la finanțare pe Programul Național de Dezvoltare Locală (OUG 28/2013) al Ministerului Dezvoltării.

Spune primarul Cristian Stan, prezent astăzi pe șantier:

Prima grădiniță în care am intrat atunci când am venit în Executivul Primăriei a fost Grădinița nr. 9. Și am găsit aici 2 situații care pe mine m-au determinat să fac tot ce pot pentru a relua această investiție. În primul rând, numărul foarte mare de copii și condițiile în care copiii beneficiază de servicii la această grădiniță. Avem 170 de copii, vedeți clădirea, copiii mănâncă în 2 schimburi, sunt probleme destul de mari cu spațiul. Cu siguranță, este cea mai aglomerată grădiniță din municipiul Târgoviște.

Al doilea lucru pe care l-am remarcat a fost o clădire începută în curtea grădiniței și, când întrebam ce se întâmplă, se ridica din umeri. Am aflat, până la urmă, că a fost o grădiniță începută pe fonduri de la Ministerul Educației Naționale, lucrări întrerupte în 2009 și, din 2009, nu a mai existat niciun fel de preocupare pentru a se putea obține finanțare la această investiție. Având în vedere că este vorba de o grădiniță începută, singura posibilitate pe care o aveam era s accesăm fonduri de la Ministerul Dezvoltării, nefiind eligibilă pe fonduri europene. Am făcut imediat demersuri pentru actualizarea proiectării, am realizat acest lucru și, în momentul acesta, vă pot spune cu bucurie că am obținut și finanțarea. Încep lucrările.

Valoare investiției pentru restul de executat se ridică la 700.000 lei, iar primarul Cristian Stan spune că obiectivul se va finaliza în această toamnă. Corpul nou de clădire (P+1) va avea 4 săli de clasă, cu vestiare, grupuri sanitare, pe o suprafață utilă desfășurată de aproximativ 600 mp.

Onoare muncii!

gradinita 9 (1) gradinita 9 (2) gradinita 9 (3) gradinita 9 (4) gradinita 9 (5)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva